Visul unei nopti de vara…

Cuvant inainte

Aceasta poveste sau scriere, cum vrei sa-i spui, daca intr-adevar va mai fi citita de altcineva in afara de mine, are nevoie de cateva cuvinte inainte.
Practic ea este traita de mine, sau a fost traita la momentul scrierii. Drept urmare ea inca nu are un final, dar daca intr-adevar ar avea un final, as vrea sa fie peste 75 de ani, si mai ales as vrea sa fie cum mi-l imaginez eu acum.

Si cum spuneam mai sus, daca intr-adevar va mai fi citita de cineva, in special de persoanele implicate vreau ca acestea sa nu se supere ci mai degraba sa se bucure ca prin ele, eu am gasit inspiratia de a scrie acest… vis.

Totodata, vreau ca viitorii cititori sa-mi ierte greselile gramaticale, ortografice sau de exprimare. Sunt om, si nu le pot face pe toate, dar in acelasi timp sunt deschis in privinta comentariilor negative dar consctructive, precum si a celor pozitive, bineinteles!

Capitolul 1. Prolog

Prin anul 2009, cand Incalzirea Globala isi facea cat de cat simtita prezenta, furtunile erau mai violente, iar caldura era parca mai insuportabila ca niciodata, locuitorii unui oras din judetul Dambovita isi continuau existenta asa cum puteau.

Odata cu Criza Mondiala Economica, in special, numarul somerilor a crescut simtitor, iar orasul fiind deja afectat de o rata a somajului mare, problema a devenit si mai serioasa, si cu asta multi oameni au ramas fara un serviciu stabil.

Pamanturile erau uscate si nemuncite de ani buni, dar totusi dealurile verzi care inconjurau ca un zid orasul, faceau ca semnele Incalzirii Globale, aceasta mult vehiculata “boala” a Terrei, sa para inofensiva. Aici, rar vin ploi care sa faca stricaciuni, ca si cum pana si vremea ar fi uitat acest oras.

Da, Moreniul e un oras linistit. Cu exceptia catorva incaierari prin barurile sau prin discotecile locale, ai putea spune ca acest oras este cel mai linistit, atat de linistit incat pare mort. Rar se mai aude cate o sirena de politie sau salvare, iar pompierii cu exceptia focurilor de artificii si a meciurilor de fotbal pe care le sustinea echipa locala, erau intr-o vacanta de vara, indiferent daca erau in timpul turei sau nu.

Cu toate astea, locuitorii, beneficiaza totusi de avantajele lumii moderne. Fiind prea mic, mijloace de transport in comun sunt inexistente.

Aici toata lumea cunoaste pe toate lumea, macar din vedere daca nu personal.

Daca ar fi sa comparam, am putea lua in vedere Urziceniul, oras la fel de mic si de putin dezvoltat, dar mult mai cunoscut, acum cand echipa locala a castigat Campionatul Romaniei la fotbal, miraculos.

Capitolul 2. Intalnirea

Dragos era un baiat normal. Avea o inaltime medie, par saten si ochi caprui, avea gropite in obraji, lucru care-l facea sa roseasca atunci cand cineva ii spunea acest lucru, dintr-un motiv nestiut nici macar de el. Nu avea calitati speciale si stia asta, isi dorea poate sa aibe cateva kilograme in plus. Totusi era constient ca era un tip de treaba, la locul lui, desi nu prea avea multi prieteni in schimb avea cateva principii: “Respecta-ma si te voi respecta”, precum si “Iubeste-ma si te voi iubi”, aceste doua lucruri si le spunea intodeauna. Cei drept personalitatea lui era putin mai introvertita, si greu se deschidea persoanelor straine, iar de cele mai multe ori se temea sa faca o actiune fara sa o analizeze pe toate partile. Se credea un visator, chiar romantic, desi multe lucruri din viata lui pareau sa-i contrazica aceste idei.

***

Acum, el era intr-o perioada critica pentru viitorul sau, cu numai cateva saptamani inainte de cel mai important examen din viata lui: Bacalaureatul. Nu-i era frica de acesta, il considera ca o provocare, iar starea de neliniste pe care o avea cand se gandea la el, o considera ca pe una constructiva si o folosea in acest scop. Nimeni nu avea sa stie ca una din zilele acelea, inainte de examen, va avea un impact semnificativ asupra viitorului sau, si mai ales, nu din punct de vedere academic.

***

Era una din cele mai calde zile din luna Mai, “record” spuneau cei de la meteo, iar Dragos, cand s-a intors de afara, era transpirat de la temperatura infernala, dar si de la cateva meciuri de baschet jucate in ziua respectiva cu amicii. El a primit un apel de la tatal sau ca el nu poate ajunge acasa la timp, iar cainele lor, un husky frumos cu ochi albastrii pe numele de Rocky, trebuie plimbat si hranit. Le facea placere amandurora sa iasa cu el, si au cazut in de acord sa-l plimbe pe rand, cate-o zi fiecare. Si numai-de-cum, dupa primirea apelului, Dragos, s-a grabit sa ajunga acasa sa se spele de transpiratia care pana atunci incepuse sa curga siroaie de pe fruntea lui.

20 de minute mai tarziu, era racorit, curat si gata sa iasa. Dupa ce se joaca putin cu Rocky, ii pune lesa si ies amandoi pe poarta. Se gandea daca sa mearga prin caldura pana in parc sau sa ramana prin apropriere. In cele din urma se hotareste sa mearga in parc si a ales bine, de n-ar fi facut asta, viata lui ar fi fost alta…

Cei doi se intorceau, cainele mergea in dreptul lui ca un amic de nadejde, asa cum si era de fapt, si nu se grabea sa ajunga acasa la adapost si la racoare, desi uneori facea lucrul acesta. Dintr-o data Dragos vede o fata familiara, era Daniela, una din putinele colege din clasa lui si inca doua fete: Ioana si Maria.“Procedeul” de a face cunostinta nu a parut necesar si nici el nu a simtit nevoia sa se prezinte, nu le cunostea pe niciuna dintre ele personal, in schimb le-a vazut uneori cand se duceau la scoala. Totusi in ziua aia a fost ceva diferit, Dragos a simtit ceva. Se uita la Maria, a observat ca zambea, n-ar fi fost prima data cand o fata ii zambea, ce-i drept. Se mai uita inca o data la ea, la fel zambea, devenise putin bulversat si regreta ca nu au facut cunostinta, cand a venit timpul sa plece, se mai uita pentru ultima oara la ea ca si cum ar fi fost ultima ocazie si isi lua la revedere de la ele.

***

Pe ea o chema Maria, iar pe Dragos l-a fermecat din prima cand a vazut-o. Nu era prea inalta, dar potrivita pentru el, un corp subtire si frumos, cu parul brunet care atunci cand a vazut-o ii stralucea la atingerea razelor solare, avea ochii caprui, si cu o culoare a pielii putin mai inchisa decat a lui, era frumoasa, dar aceste lucruri nu prea au contribuit, pe el in schimb, l-a cucerit zambetul ei si… magia momentului respectiv. Inca de la inceput a simtit ceva. Imediat dupa ce s-a despartit de fete, lui Dragos, a inceput sa ii treaca prin cap cateva solutii pentru a face cunostinta cu ea. S-ar fi intors chiar atunci, daca ar fi avut mai mult curaj, iar mai tarziu cand le-a vazut din nou in aceeasi zona, de data asta intorcandu-se inspre casele lor, el era in spatele lor si dorinta de a interactiona cu ea devenise din ce in ce mai mare, dar n-a facut-o nici atunci.

A ajuns pana la cativa metri in spatele lor, avand grija sa nu fie observat de niciuna dintre ele si se gandea mai mult ca niciodata: “da sau nu”, “da sau nu”. A ales nu, asa cum de multe ori facea si pierdea, nu a vrut sa para prea direct, isi spunea. Totusi modalitati de a vorbi cu ea, isi faceau simtite prezenta in continuare in mintea lui..

***

Pana la urma, decide sa lase cateva zile sa treaca, iar dupa aceea sa incerce sa vorbeasca prin colega lui, si prietena ei implicit. Nu a avut curaj, in schimb, a gandit altceva. Sa intre pe profilul de Hi5 a colegei sale si sa o caute la prietenii ei. Habar ne-avand cum o cheama, ce sa mai zicem de numele de pe respectivul site, inceape sa caute prin cei 900 de prieteni ai colegei de clasa. Intra pe cateva profile, fara succes. In cele din urma si cu ajutorul imaginii din mintea sa, reuseste sa o gaseasca, dar aceasta avea profilul limitat doar pentru prieteni. A stat si s-a gandit, a dat inainte, inapoi… nu i-a dat invitatie. Trece ziua.

Ziua urmatoare, decis inca de la scoala, dupa ce a vorbit cu un bun prieten din clasa, si-a spus: Azi, jur ca ii trimit invitatia!. Zis si facut, ajunge acasa, din nou ezita, dar pana seara reuseste. Motivul pentru care ezita mereu, e acelasi pentru care si pierde mereu si nici el nu-l stia atat de bine, desi era constient ca daca va continua sa fie in modul asta va pierde mai mult decat a facut-o pana acum. La ora 11 seara, apasa in sfarsit butonul pe scria “Adauga ca prieten”, si cu o stare de neliniste se pregateste sa inchida calculatorul.

Ziua urmatoare are loc prima conversatie intre ei, virtuala ce-i drept:

-Hey. A fost primul mesaj trimis de el.
-Hey, tu ce?
-Nimic, am salutat doar… asa e politicos.
-Ah. Salut!

Au trecut cateva zile in care nu s-a intamplat nimic intre ei.

Intr-o zi cei doi veneau de la scoala singuri. Dragos imediat cum a vazut-o a inceput sa se intrebe in gand, ce sa faca, daca sa faca, incepuse sa intre in criza de timp cum se apropria de ea. Momentul venise. Ea nu uita inspre el, decat in ultima clipa, iar atunci cand o facuse, Dragos zambi doar. Ea trece fara sa schiteze nimic, iar el continua sa zambeasca la fel cum facea dupa ce se ametea de la bautura alcoolica favorita.

Mai tarziu ajunge acasa, porneste calculatorul si merge sa manance in bucatarie. Cand s-a intoars de la masa, “Maria ti-a trimis un mesaj pe Hi5”, scria undeva pe ecran. Cu sufletul la gura, deschide mailul si citeste mesajul: “Mi s-a parut mie, sau mi-ai zambit azi?”, el ii raspunde “Da, am zambit altceva nu stiam ce sa fac”. In cele din urma, in aceeasi zi, fac schimb de ID-uri de Messenger si continua sa vorbeasca, de fiecare data cand au ocazia, pana cand reusesc sa se intalneasca, intr-o zi de vineri, cu 3 saptamani inainte de Bacalaureatul lui Dragos.

Prima lor intalnire, daca ar fi sa-i spunem asa, in care au si conversat, a fost atunci, in vinerea aceea. Vocea ei, desi ea o considera groasa si neatractiva, el o considera superba fara vreun motiv anume, iar cand a vazut-o iesind din casa si zambindu-i ii simtea cum pulsa inima, asa cum de mult timp n-a mai facut-o. Atunci nimic nu era clar intre ei, dar el nu putea sa se opreasca si sa devina nepasator fata de ea.

Pana la urma peste inca o saptamana se intalnesc din nou, si stau mai mult de data asta impreuna. Ea il duce pe Dragos intr-un loc mai retras, iar Dragos nu-i venea sa creada cat de frumos si linistit era acolo, desi trecuse de zeci de ori pe acolo. Locul se afla intr-o zona unde inainte de revolutie era o fabrica de armament dar si de masini de razboi, care si in acele zile mai functiona dar la capacitate redusa. Era liniste, iar ei erau singuri. Ea, era cam tacuta, iar pe Dragos l-a facut sa se gandeasca daca i-a facut cumva vreun deserviciu invitand-o afara. A fost prudent de data asta.

Cand au vrut sa plece, se facuse deja intuneric si se adunasera multi caini vagabonzi. Ea i se facu frica si nu voia sa treaca pe acolo, si-l apuca pe Dragos de brat. In acelasi timp lui Dragos ii se risipi toate grijile pe care si le facuse in privinta ei si a intalnirii lor pana atunci, iar inima incepuse din nou sa se simta in piept lui. Atunci cand ea i-a dat drumul, regreta ca nu a fost toata zona impanzita de caini, sau ca macar nu poate sa o ia el de mana, si se simtea putin dezamagit de acest lucru.

Cand au fost sa se desparta in seara aia, Dragos nu stia ce sa faca mai exact, si il lua din nou pe “Nu” in brate, desi intuitia si inima ii spunea s-o sarute pe obraz sau macar sa o stranga o data in brate, lucru pe care l-ar fi facut, doar daca ar fi avut alta mentalitate, mai mult curaj, doar daca ar fi fost mai sigur pe sentimentele ei, daca ea simtea la fel ca el si ar fi stiut si el acest lucru, ar fi fost un avantaj. Dar el in schimb, a analizat asa cum ii place de multe ori sa faca, si probabil a pierdut. Dar in cele din urma, poate daca n-ar fi facut tot ce-a facut in zilele acelea, toata povestea care va urma, nu ar mai fi existat… Totusi el simtea ca a cam dezamagit-o, asa ca, Dragos a simtit nevoia sa faca ceva prin care sa-i spuna ce simte pentru ea, nu stia clar inca, dar avea cateva idei.

Continuarea in zilele urmatoare…