Visul unei nopti de vara… (Ultima parte)

Informatii:

Aceasta este ultima parte a textului “Visul unei nopti de vara…“, dupa terminare si corectare, textul va fi pus sub forma de document intr-un loc accesibil pe site si disponibil pentru download.

Intre timp, daca nu ai citit a 4-a parte, te invit sa o citesti aici: Visul unei nopti de vara… (partea 4-a)

(Ultima parte) Visul unei nopti de vara…

Capitolul 6. Destin

O luna a trecut, iar Dragos se ducea in fiecare sfarsit de saptamana acasa sa se vada cu Maria. Cei doi petreceau multe ore impreuna, “aproape chiar prea multe”, glumeau cei doi, constienti de timpul indelungat pe care-l petreceau impreuna.

Tot in acest timp, Dragos si-a facut noi prieteni in Bucuresti fie de la facultate, fie de la terenul de baschet in aproprierea Garii de Nord pe care-l frecventa cu fiecare ocazie ivita.

Intr-o zi de Octombrie, el s-a dus mai devreme, cum o mai facea uneori ca sa se mai antreneze si in acelasi timp sa-si puna in ordine gandurile. De fiecare data se simtea liber si lipsit de griji cand era pe un teren de baschet singur, ii placea sentimentul. A stat singur 20 de minute pana cand 3 barbati, mai inalti decat se aproprie de el.

-Salut! Sunt Marian Dumitrescu.
-Salut, Dragos, imi pare bine. Raspunse dupa cateva secunde, nestiind ce vor mai exact de la el.

Ceilalti s-au prezinta si ei.

-Uite, te-am vazut de mai multe ori pe aici, si ne gandeam sa jucam o data baschet impreuna. Spuse Marian.
-Sigur, pai haideti acum, ca vad ca sunteti echipati, aveti tot ce va trebuie. Putem juca doi cu doi, oricum cei care vin de obicei apar peste o jumatate de ora de acum.
-Ok.

Incep sa joace. Dragos nu avea inaltimea unui jucator de baschet si era constient de asta, in schimb atunci cand mai juca se distingea prin viteza lui, controlul mingiei precum si prin gandirea si instinctul lui. Acest lucru n-a fost diferit nici acum, el mai mult reusind sa scoata unul din adversari din joc si sa-I paseze coechipierului sau, care si inscria cosul.

Dupa ce au terminat jocul. Marian se aproprie din nou de el.

-M-ai surprins placut, ce-ar fi sa mai jucam si alta data
-Sigur, eu vin aproape in fiecare zi aici, imi place.

-Mda… nu la asta m-am referit. Vezi oamenii aia doi de peste drum?
-Da, ce-i cu ei?

-Cel din dreapta este antrenorul secund, si cel din stanga este unul din angajatii de la clubul unde jucam noi. Ei ne-au convins sa venim sa jucam cu tine si sa vedem ce poti.
-Aaa… wow… nu stiu ce sa zic.
-Ai mai facut vreun sport de echipa, ceva?
-Da, 3 ani, am jucat handbal pentru liceul meu.
-Deci stii care sunt chestiile ce trebuiesc facute in caz ca vrei.
-Da, dar am si facultate, sunt din provincie…
-Stai linistit, chestiile astea se rezolva, multi sunt in situatia ta. Vino maine si vedem daca iti convine, si te hotarasti atunci daca continui.

Cei trei plecara cu cateva momente inainte ca amicii lui sa apara la teren.

-Bai Dragos, ala era cumva Marian Dumitrescu?
-Da, am jucat cu el. De fapt cu ei, ca a mai venit cu inca 2 baieti.
-Ba esti nebun? Ce-au spus?
-Ca… sunt praf si ca vor sa joc la ei in echipa, glumeste. Mi-au spus sa merg maine la sala pentru antrenament si dupa aceea se vor convinge in totalitate.
-Sincer, ne bucuram pentru tine si stiam ca poti fi mai mult decat un simplu jucator amator. Sa nu uti sa ne bagi pe gratis la viitoarele meciuri. Apropo stiai ca joaca pentru Rapid, aici, nu?
-Da. Mi-a spus. Sincer nici nu stiu daca e real ce se intampla acum… Hai ca plec acasa… Pa.

Ziua urmatoare, Dragos se trezeste de dimineata si observa pe bratul lui urma unde a fost lovit cu cotul cand a jucat baschet cu o zi in urma.

-Pff… A fost reala treaba! La ce ora a zis sa ma duc? Se uita la ceas.
- Am 45 de minute sa ajung, e perfect.

Se imbraca repede, neavand timp sa faca dus si fuge spre statia de metrou. Ajuns in tren, acesta pleaca spre urmatoarea statie, in el scaunele erau ocupate asa ca Dragos se apuca de una din barele pentru suport. In fata lui pe scaun era o fata cu parul saten, ochi verzi  care avea un corp frumos, menit sa-ti atraga privirea fie si stand jos pe un scaun. La un moment dat dupa ce l-a privit mai bine, ea il intreaba pe Dragos.

-Buna. Nu te supara, esti din Moreni? l-a intrebat.
-Da. a raspuns, desi surprins de intrebare. In acelasi timp avea impresia ca a mai vazut-o undeva inainte.
-Deci tu esti!
-Eu sunt?
-Da! se ridica de pe scaun si s-a apropriat de el sa vorbeasca mai usor.
-Pai… ne cunoastem?
-Da, normal. Iti mai aduci aminte acum cateva luni in club ce s-a intamplat?
-Aaaaa… tu esti fata care… . Dragos era bulversat
-Da, care i-ai salvat viata. Zambeste
-Nu ti-am salvat doar eu viata, a fost si Marius cu mine.
-Bun. Acum ca ii stiu numele amicului tau, ce-ar fi sa-l stiu si pe-al tau. Mult am stat sa ma intreb…
-Dragos, imi pare bine.
-Gabriela, mie imi pare si mai bine. Zambeste.

Dragos mai avea o statie de mers.

-Si, ce faci in Bucuresti, esti la facultate? a intrebat Gabriela.
-Da. Acum ma duc sa dau probe sau ceva de genul pentru o echipa de baschet, defapt la urmatoarea statie trebuie sa cobor.
-Stai, sa nu cobori.
-De ce? Da-mi telefonul si ai sa vezi.

Dragos scoate telefonul si il debloca.

-Cine-i fata din poza? intreba ea.
-Iubita mea si daca stau bine sa ma gandesc intamplarea cu tine din club in aceea seara, m-a determinat sa-i spun ce simt.

Gabriela a format un numar de pe telefonul lui Dragos.

-Gata.
-Ce-ai facut?
-Mi-am format numarul, asa ca acum il ai si tu pe al meu, dar si eu pe al tau. Si cum probabil tu n-ai sa suni, mai bine o sa te sun eu si poate iesim undeva.
-Eh… vedem. Nu promit, ii raspunse Dragos.

“Atentie se inchid usile”, s-a auzit din boxele trenului oprit in statia unde trebuia sa coboare Dragos.

-Mi-a facut placere sa vorbim, dar trebuie sa plec.
-Bine, si mie. Pa-Pa.

Dragos ajunge la sala unde trebuia sa faca antrenamentul. Intra pe coridor.

-Cine esti? il intreaba un barbat cu o voce groasa
-Aaa… Buna Ziua, am vorbit ieri cu Marius si mi-a spus sa vin pentru antrenament aici.
-Care Marian?
-Marian Dumitrescu.
-Hmm… tu esti Dragos? Mi-a povestit despre tine ca ati jucat.
-Da eu sunt.
-Bine. Fiule, data viitoare, daca mai va fi o data viitoare sa ajungi aici mai devreme, pentru ca baietii deja sunt echipati si sunt gata sa iasa pentru antrenament.
-Imi cer scuze, replica Dragos. N-am stiu.
-Bine, bine… fugi si echipeaza-te

Baietii au iesit pe teren si Marian isi face timp, lider al echipei cum era la momentul respectiv, sa-i faca cunostinta cu toti ceilalti coechipieri. Incep incalzirea si dupa 25 de minute de lucru, Dragos se simtea sleit de puteri.

-Gata! Striga aceeasi persoana care a vorbit cu Dragos inainte. S-a dovedit ca fiind antrenorul principal al echipei.
-Dragos, vino aici! Vreau ca tu sa nu te simti inferior in fata lor. Vreau sa joci fara nicio frica.
-Am sa incerc.

15 minute de joc pe teren mare, l-a distrus aproape pe Dragos, nefiind pregatit fizic corespunzator. Deja gresea in orice facea, observand astea antrenorul il scoate de pe teren.

-Stai jos aici pe banca, sa nu lesini…

Dragos deja in momentul ala era ca un boxeor lovit in barbie. Transpiratia curgea siroaie, nu-si simtea picioarele si nici mainile.

-Nu-mi placi, ii spune antrenorul
-Poftim?
-Am spus ca nu-mi placi, esti surd!?
-Nu, dar…
-Dar ce?!
-Dar… nu sunt pregatit… ma asteptam sa fie poate mai usor…
-Omule, esti nebun, crezi ca am ajuns unde suntem prin “usor”? Usor nu exista, traieste cu asta!

-Fii atent aici, continua antrenorul. Dozeaza-ti efortul, respira mai mult, mergi cu mingea, esti coordonator, n-ai ce cauta si sub panou, incearca sa alergi doar cand trebuie, iar recuperarea mingiilor las-o pe seama celor mai inalti. Tu stai calm, paseaza mingea si gandeste, asta e tot, acum.. pregateste ca in 7 minute te bag din nou pe teren.

Dragos in cele 7 minute a stat si s-a gandit ca asta e ultima sansa, si ca e aproape un vis devenit realitate. Si cu fiecare minut care se scurgea pana la reintrarea lui pe teren simtea cum isi face prezenta adrenalina. Antrenorul ii face semn sa intre.

-Nu uita ce ti-am spus. Foloseste-ti capul!

Restul antrenamentului a fost mai bun decat inceputul, chiar daca a mai gresit, a avut si cateva momente de geniu, chiar aplaudat de antrenor, care in ziua aia se pare ca a fost doar pentru el acolo.

-Pustiule, acum a fost mai bine.
-Multumesc, spuse Dragos incercand sa traga cat mai mult aer in piept.
-Dar noi, avem nevoie de si mai bine, asa ca…
-Stiu, si pot mai bine de atat, trebuie doar sa ma obisnuiesc putin
-Oare?
-Sunt sigur!
-Bine, iti acord o saptamana sa fi pregatit.
-Multumesc mult domnule antrenor!

-Multumeste-i lui Marian, nu mie.

Nici nu ajunge acasa, era constient ca daca trebuie sa fie pregatit, trebuie sa inceapa pregatirea inca din ziua aia. Asa ca, se duce in Parcul Tineretului sa alerge. Cand ajunge acasa, isi aduce aminte sa verifice telefonul. Avea 3 apeluri nepreluate de la Maria si inainte sa intre in baie o suna inapoi.

-Hey. Ce faci? O intreaba.
-Bine… tu?
-Ce e, esti suparata? Eu am avut o zi… cel putin incarcata
-Nu… nu sunt suparata… Ia spune-mi, ce-a fost atat de incarcat incat nu ai putut sa-mi raspunzi, sau macar sa-mi dai un mesaj?
-Am dat probe la Rapid, pentru echipa de baschet.

Dintr-o data, Maria isi schimbase atitudinea.

-Pe bune?!? Si mie acum imi spui? Stiu ca era un vis de-al tau asta, sa ajungi intr-o echipa de baschet.
-Da, aseara… n-am stiut ce-o sa fac,  si… nu stiu, nu parea real. Si inca e un vis, ca deocamdata n-am reusit sa conving antrenorul in totalitate.
-Nu e nimic, te stiu si sunt sigura ca o sa reusesti.
-Da… in privinta asta… Nu cred ca o sa ajung weekendul asta acasa, deci n-o sa te vad, trebuie sa ma pregatesc. Imi pare rau.
-Esti sigur? Ne putem pregatim impreuna.
-Impreuna!?. Incepe sa rada. Trebuie sa alerg ca un maniac ca sa pot face fata cerintelor. Daca o sa ne pregatim impreuna, mi-e frica ca o sa stau sa te tin in brate si o sa te sarut tot timpul.

-Off… de cand ai devenit tu asa hotarat sa faci ceva?
-De cand am realizat ca imi pot indeplini un vis.
-Bine. Stii ca te iubesc, da?
-Nu, mai vreau s-o aud inc-o data de la tine.
-Te iubesc!
-Si eu te iubesc, Maria. Incep sa rada.
-Hai ca trebuie sa inchid. Pa, si ai grija de tine sa nu mori pe teren.
-Nu, nu… stai linistita. Pa

Prima lui zi de antrenament a fost luni, si de atunci fiecare zi pana lunea viitoare, adica peste o saptamana cand a trebuit sa dea ultima proba pentru echipa s-a rezumat la 4 lucruri: Vorbit cu Maria la telefon, dormit, antrenament si alergarea de dupa antrenament. Progresa din punct de vedere fizic in fiecare zi, devenind din ce in ce mai bun la antrenament, iar antrenorul l-a asigurat pe Dragos ca e constient si ca a vazut progresul evident pe care l-a facut.

Ziua de luni, a fost speciala si chiar pe undeva a avut un final neasteptat. Prima data il trezeste antrenorul cu un telefon la 8 dimineata, ultima proba pentru echipa ar fi trebui s-o aibe la 1.

-Salut, pustiule!
-Mmmm… Sa traiti!
-Ce faci, esti pregatit?
-Da, de abia m-am trezit.
-Hai nu e nimic, trezeste-te, spala-te pe ochi si du-te la un cabinet de medicina sportiva. Du-te sa ceri un examen amanuntit pentru tine, si spune-le ca ai nevoie pentru clubul Rapid. Asta in caz, ca o sa faci fata cerintelor de azi.-Sigur! Conteaza ce cabinet?
-Nu, la oricare, asigura-te sa puna stampila si sa mentioneze ca e pentru club.
-Da, s-a facut. Plec in 20 de minute
-Bine, pustiule, ne vedem la 1.

Controlul la cabinetul de medicina sportiva a fost lejer, lui nu-I era frica de medici si nici de vreo boala ascunsa. Isi cunostea corpul si ar fi stiu daca ceva este in neregula.

Era 11 si s-a gandit sa ajunga mai devreme la sala unde avea loc ultima sa proba sa se mai antreneze, iar la momentul respectiv sa fie pregatit in totalitate.

Ajunge la ora 12 si se echipeaza, pleaca pe teren dupa ce-si lua o minge din suportul special conceput pentru stocarea lor, si da drumul la aruncari. Pe la 12:30 isi face prezenta un domn imbracat la costum si cu o servieta in mana.

-Tu esti Dragos? il intreba.
-Aaa… da, ne cunoastem?
-Nu. Nu cred, desi am auzit multe despre tine.
-Da? Cum?
-Pai… stiu ca vrei sa joci aici, adica cel putin urmeaza sa joci pentru Rapid.
-Da, vreau sa joc pentru Rapid, dar azi se decide daca ma vor pastra. E ultima proba a mea aici.

(domnul imbracat la costum incepe sa rada) Peste cateva momente intra si antrenorul.

-Pustiule, ai venit! Ai facut alea, ma?!
-Da, le-am facut sunt sanatos, se pare.
-Normal ca esti sanatos, altfel n-ai fi rezistat, am vazut cat ai muncit si cum te-ai integrat.
-Multumesc
-Si? Vad ca ai vorbit cu persoana care raspunde de contractele jucatorilor aici la club.
-Ah, cu asa ceva se ocupa domnul, nu stiam.
-Pai si ai vorbit cu el?
-Pai am sa vorbesc cu el dupa ce o sa fiu acceptat, daca o sa fiu acceptat.
-Mda…

Antrenorul zambeste

-Daniele, vino aici si discuta cu pustiul asta. Tocmai l-am acceptat.
-Pai si proba de la 1?
-Proba de la 1, tocmai s-a transformat ca primul tau antrenament ca un jucator profesionist de baschet in Romania.

Dragos ramane uimit si nu stia cum sa faca sa-si sune prietenii, dar mai ales pe Maria, care stia ca incepuse sa aibe inima cat un purice si cat l-a incurajat, chiar si de la distanta.

-Uita-te aici, Dragos. Vezi daca iti convine.
-Daca imi convine?

Se uita repede si intreaba

-Unde semnez?

Capitolul 6. Visul unei nopti de vara… oare?

Pe atunci baschetul nu era un sport atat de mediatizat precum fotbalul in Romania. Rar vedeai cateva meciuri de baschet, fie ele si din competii importante in care participau echipe romanesti. Dar in acea seara de decembrie, se producea pentru Dragos, prima sa aparitie pe un post de televiziune. Echipa unde juca el, urma sa joace un meci important pentru stabilirea echipelor participante in play-off-ul Romanesc de baschet.

El avea putine emotii si isi spunea ca e doar un simplu meci, si nu are de ce sa se teama. Acelasi lucru ii spunea si antrenorul precum si coechipierul sau Marian Dumitrescu. Chiar si asa simtea cum inima ii bate din ce in ce mai puternic la auzul umplerii tribunelor si a momentului inceperii partidei.

Totusi, meciul s-a terminat parca mai repede fata de celelalte. Echipa sa invingand miraculos la un punct, desi nimeni sau poate doar jucatorii si cei mai infocati suporteri sperau la ea. Dragos, n-a iesit in evidente decat doar la cateva faze, in schimb a jucat mai mult pentru echipa, folosindu-si inteligenta, asa cum i-a spus antrenorul la primul sau antrenament acolo.

Dragos se pregatea sa plece cand l-a auzit pe Marian, strigandu-l:

-Dragos! Stai!
-Da?
-Am vorbit cu mai multi jucatori, de fapt cu totii si cum asta a fost ultimul meci pana anul viitor, am decis sa inchiriem un bar, si sa mai aducem prieteni, prietene, o sa ne distram, hai!
-Ufff… Nu stiu ce sa zic… Hai ca vin, ce poate fi rau?
-Tocmai, si antrenorul o sa vina, sa sarbatorim victoria noastra.

Ajunsi la club, incepe petrecerea. Bauturi, fete, muzica, era superba atmosfera. La un moment dat, Dragos isi aduce aminte ca a uitat un telefon important. A uitat s-o sune pe Maria.

Apeleaza numarul. Suna de cateva ori, si se loveste de acelasi raspuns: “Abonatul solicitat, nu poate fi contactat”

-Doarme, se gandea Dragos.

Ajunge la caminul unde era cazat, inca de pe cand era la Jurnalism pe la 3 noaptea, condus de Marian. Cei doi isi iau la revedere si isi ureaza sarbatori fericite, pana la Craciun mai erau doar cateva zile. Cand ajunge la usa si apasa pe clanta, ramane uimit sa vada ca este deschisa usa. Intra in camera si, cum toate paturile ar fi trebuit sa fie goale doar unul nu era. Uimit se duce sa vada cine e.

-Surpiza!!! Striga Maria.
-Ce… !? Bai ce m-ai speriat? Ce e cu tine aici?
-Pai… pai… voiam sa fiu cu tine, stiam ca nu poti veni acasa de Craciun si nici de Anul Nou, asa ca m-am gandit sa stau cu tine macar de Craciun. Ce zici?
-Ce zic? Ai innebunit?
-Nu. Plec daca nu ma vrei?
-Nu, nu e vorba de asta. Nu sunt nebun  sa spun ca nu te vreau, chiar nu stiam ce sa fac ca sa te mai ating inc-o data. Dar…
-Dar?
-Mama ta? O lasi singura? Famila ta? Poate te voiau si ei de Craciun cu ei…
-Crede-ma, nu m-ar fi vrut nimeni trista, asa cum eram pana sa te vad pe tine… si s-au lasat batuti. Nu ma imbratisezi?

Cei doi au stat mereu unul langa altul pe toata durata sederii Mariei in Bucuresti, si a plecat cu ultima masina care mergea inapoi spre Moreni. Stabilind o data urmatoare pentru intalnire prin februarie.

Pana atunci Dragos urma sa reia campionatul de baschet cu echipa la care evolua, neavand sa stie ce viitorul ii va rezerva.

Al doilea meci televizat pentru Dragos, mult mai usor, echipa castiga lejer.

Acum, era pe drum spre casa cand suna telefonul. Pe ecranul lui un nume care a si uitat ca e in telefon “Gabriela”

-Alo. Raspunde Dragos
-Buna straine!
-Buna.
-Iti mai aduci aminte de mine, sunt fata care ai salvat-o, acum aproape un an.
-Aaa, da stiam, nu trebuia sa-mi aduci aminte. Mintea acum.
-N-am mai vorbit de o groaza de timp, stiu ca ai atunci cand am vorbit, dadeai proba aia pentru echipa de baschet
-Da. Am fost acceptat, de fapt in seara asta a fost al doilea meci televizat pentru mine.
-AAA… deci tu erai, ma gandeam. Te-ai mai schimbat de atunci…
-Da. Putin…
-Uite ce ma gandeam, si de ce te-am sunat. Ma gandeam ca tu cum nu dai nici un semn de viata sa te invit undeva…
-Asa…
-Si… ma gandeam, eu in seara asta ma duc cu niste fete in club, ce zici, ne onorezi cu prezenta ta?
-Nu stiu. Sunt inca in sezon si daca voi fi reperat de cineva pe acolo, pot fi suspdendat de la echipa

Atunci trebuia sa analizeze si sa refuze, dar…

-Dar, hai, fie… nu se supara nimeni daca beau un suc si dansez, iar urmatorul meci il am peste o saptamana.

Nu s-a intamplat tocmai asa, a baut, nu mult, dar destul…

Dragos, a plecat cu Gabriela sa o conduca acasa. Cei doi se aflau intr-un Taxi, pana cand au ajuns unde locuia ea. Cei doi ies din masina si soferul pleca. Dintr-o data a inceput ploaia.

-Hai repede. Spuse ea, inca ametita de la alcoolul baut
-Stai.

Cei doi s-au refugiat sub acoperisul scarii blocului.

-Hai sus, la mine, nu vreau sa te las sa pleci pe ploaia asta. Spuse ea
-Nu stiu… lasa ca sun dupa un taxi, fugi si mergi si schimbate, sa nu racesti.
-Hai Dragos. Ca nu te mananc…
-Nu stiu ce sa spun…
-Bine hai ca urc pana cand se opreste ploaia.

Cei doi urcara pana la etajul 7 din blocul respectiv.

Ajunsi acasa, dintr-o data il lua pe Dragos si-l saruta, acesta se desprinde imediat.

-Ce faci?! indreptandu-se cu spatele spre usa spre care tocmai au intrat
-Te sarut, ce ti se pare ca fac?
-Pai, nu ma intelege gresit, dar am pe cineva, pe care iubesc… enorm…
-Da, si ce? N-o sa afle!
-Ai innebunit?

Se apropia din nou de ea, si era din ce in ce mai greu ca Dragos sa nu cedeze, il saruta din nou.

-Nu… nu… nu… desi simtea cum o parte din el ii spunea sa ramana.
-Nu ce?
-Plec. Sa nu ma mai suni!
-Pai…

Dragos pleca pe jos prin ploaie, parca deodata trezit din ameteala alcoolului, el avea antrenament la 11 dimineata urmatoare. Ajunge acasa abia la 5 dimineata, si se pune in pat. Se trezeste la 10:35.

-La dracu! spuse dupa ce a verificat ceasul

Face dus repede si pleaca. Urmele de oboseala erau evident, iar cand a ajuns tot vestiarul parca s-a oprit sa se uite la el.

-Sper ca a meritat, spuse Marian in gluma.
-Ce?!?

Antrenorului insa, nu-i ardea de glume.

-Dragos, vino aici. Trebuie sa vorbim!
-Imediat!

Ajuns in camera antrenorului, acesta inchide usa.

-Ce dracu ai facut aseara? Arati ca dracu! Spune-mi ca n-ai facut ce am auzit ca ai facut…
-Ba da, si nici nu stiti cat de mult regret.
-Si eu regret, dar acum nu am ce-ti face, ma bucur ca recunosti macar. Du-te acasa, esti suspendat…
-Acasa? Suspendat?! Cat?
-O saptamana, puneti in ordine ce vrei sa faci, si vino sa-mi spui si mie…
-Dar stiu ce vreau sa fac! striga Dragos
-Pustiule, nu tipa la mine, unu la mana. Doi la mana, spala-te pe dinti, se pare ca ai uitat in dimineata asta.

Dragos isi dorea mai mult ca niciodata sa intoarca timpul sau macar sa fi analizat mai mult situatia, asa cum ii placea, poate asa ar fi vazut greseala pe care o facuse.

Se intoarce acasa, isi deschide o sticla de apa rece din frigider si merge la televizor. Incearca s-o sune pe Maria si din nou primeste acelasi raspuns de la robot: “Abonatul solicitat, nu poate fi contact”

-Ce dracu, iar are inchis telefonul?

Dragos a inceput sa-si faca griji si pana seara, o suna pe Elena. Prietena apropriata a Mariei, erau impreuna cand s-au vazut prima data.

-Buna, sunt Dragos.
-Buna
-Ce faci? Auzi, ai vorbit ceva cu Maria? Nu mi-a raspuns nici aseara si nici azi la telefon, spune ca nu poate fi contactata.
Elena ezita pentru o scurta perioada de timp
-Aaa…
-E bine? S-a intamplat ceva? Spune-mi te rog.
-Da, e bine… nu am vorbit cu ea… de la Anul Nou, chiar… de atunci…
-Elena, te rog, spune-mi. E bine?
-Da… era bine atunci…

Dragos era bulversat, nu stia ce se intampla, si incertitudinea e cel mai rau inamic al lui. Si mai mare suprinderea lui a fost vizita Mariei, peste doua zile.

(Se aude soneria)

-Maria?! Ce faci aici?
-Bine. Am venit pe la tine. E vreo problema? Pot sa plec.
-Nu… cum sa fie o problema?  O saruta

Era rece, si Dragos a simtit ca nu era vorba doar de o vizita neasptata

-Maria?
-Da?
-Ce e cu tine?
-Nimic…
-Cum nimic, e ceva…

Pentru cateva minute n-a mai spus nimeni nimic. Maria era mai tot timpul cu capul in jos, iar Dragos cand a fost sa mai ia inca o sticla de apa din frigider, nu putea sa nu observe lacrimile care ii inundau ochii ei caprui.

-Maria. S-a intamplat ceva cu mama ta?
-Nu… Dragos, trebuie sa vorbim.
-Bun. Vorbim!
-Mi-e teribil de greu sa spun ce o sa spun acum, si nu vreau sa te superi pe mine…
-Ce? La auzul acelor vorbe Dragos simtea cum ii se ridica parul pe sirea spinarii, grijile de ieri, s-au concretizat acum
-Cred ca avem nevoie de o pauza.
-Pauza? Rade ironic. Ce pauza?
-Adica sa nu ne mai vedem.
-Pai nu avem pauza 5 zile pe saptamana? Mai vrei si pe celelalte 2?
-Eram sigura ca o sa te superi! Am sa plec acum!
-Nu. Stai! Spune-mi adevarul…
-Ti-am spus adevarul.
-Stiu ca esti ca un vulcan, dar totusi… ai nevoie de un motiv sa faci ceea ce faci. Cine ti-a spus si ce?
-Ce sa-mi spuna? Cine? Nu mi-a spus nimeni nimic.

Dupa inca cateva momente, lacrimile din ochi, incep sa se reverse pe obraji

-Iti mai aduci aminte de primul meu iubit?

Dragos parca incepea sa vada negru in fata ochilor, parca anticipand directia discutiei

-Nu stiu… continua ea. M-a… vrajit… Nu stiu…
-Adica esti cu el?
-Da…
-De cand?
-Ne-am reintalnit la petrecerea de Anul Nou, cand am fost cu Elena.
-Pai bine, a trecut aproape o luna, si tu… pana acum 2 zile te purtai normal…
-Da…

Dragos nu lovise in viata lui o fata, dar atunci incepea sa devina din ce in ce mai imposibil de abtinut. Se calma totusi cu o gura de apa rece.

-Pleaca. Ii spune, aproape sa inceapa sa planga si el.
-Imi pare rau…
-Pleaca acum!

Lui Dragos nu i-a venit sa creada ce tocmai se intamplase. Prima data suspendarea de la club si acum despartiea de Maria. Ajunsese aproape sa regrete ca nu a dat frau liber tentatiilor aduse de Gabriela cu cateva zile in urma, dar macar din punctul asta de vedere avea constiinta impacata.

Analizeaza… si iar analizeaza. Voia sa o sune, sa-si ceara cumva scuze. Dar pentru ce sa-si ceara scuze? El nu facuse nimic gresit. Da, nu au putut sa se vada in fiecare weekend, din cauza antrenamentelor, da nu a putut sa fie cum voia ea de aproape fizic, dar nu era vina lui, si-n plus si el simtea aceleasi lucruri.

Intr-un act de disperare, fara ca macar sa stie ce o sa-i spuna s-a gandit sa o ajunga din urma inainte ca aceasta sa plece din Bucuresti. Microbuzele nu mai erau la ora aceea, doar Gara de Nord si trenurile spre Targoviste, mai puteau fi.

Se grabeste sa se urce intr-un taxi.

-La Gara de Nord. Striga catre sofer.

Ajuns la destinatie coboara din masina si intra pe usile uriase ale Garii de Nord. “Trenul nr 2666, destinatie Targoviste, va pleca din gara in aproximativ 2 minute, de pe peronul 8, va rugam sa va urcati in el.” Auzind mesajul iesind din difuzoarele garii alearga cei 100 de metri ocolind parca niste jaloane. Ajunge la peronul 1, peronul cu numarul 8 era la inca 100 de metri, dar in stanga, din nou incepe o cursa nebuna printre oamenii care se pregateau sa urce in celelalte trenuri. Ajuns la peronul 8, se opreste incercand sa o repereze pe Maria. La capatul peronului repereaza o silueta care semana cu a Mariei, iar in fata ei un barbat. Dragos incepe din nou inca o cursa nebuna printre oameni si, ajuns la cativa metri in urma ei, se opreste brusc, parca trasnit. Maria il lua de mana, iar el o saruta, Dragos in continuare nemiscat, ii lasa sa se urce in tren, privindui. Usile se inchid, iar cei doi se pregateau sa se aseze pe scaund, la un moment dat, Maria ridica privirea, uitandu-se pe geam si-l vede pe Dragos, stand nemiscat, privind in ochii ei. Barbatul o lua de mana si o trase langa el pe scaun, nu inainte sa se uite si el incercand sa isi dea seama la ce se uita Maria. Trenul s-a pus in miscare si Dragos, a ramas acolo pana cand nu s-a mai vazut. Nu simtea nimic, nu gandea nimic, nici macar nu analiza, doar statea, singur, cu inima franta…

Urmatoarele zile au fost un calvar pentru el, innebunit de ura si singuratate, sterge orice amintire de la ea, isi schimba chiar si adresa de email, nu voia sa mai stie nimic. Mai avea doar o zi pana la expirarea suspendarii, era nebarbierit si nici macar nu avea de gand sa schimbe asta, nu-i mai pasa de nimic, ar fi fost culmea sa i-o fi pasat de cum arata.

Ziua in care incepe din nou antrenamentul o privea ca un nou inceput, era mai optimist oarecum si incerca sa-si repare imaginea in fata antrenorului sau. Din pacate pentru el, o simpla stare de optimism nu avea sa repare sau sa anihileze starea de tristete si tradare pe care o avea in suflet, lucru vazut fizic prin barba care, acum, avea aproape o saptamana jumate de cand nu si-a mai dat-o jos, dar si prin modul care juca, lucru observat si de antrenor. Acesta chemandu-l dupa terminarea antrenamentului in camera sa.

-Bravo pustiule! Ai facut-o iar de oaie
-De ce? Am gresit cateva pase
-Cateva pase? Am vazut ca mai avea putin si te luai la bataie cu un coechipier, cu un amic de-al tau, cu un membru de familie, ce dracu?! Ce e cu barba asta? Asta intelegi tu cand iti spun sa-ti pui in ordine viata?
-Domn’ antrenor…
-Spune odata!
-M-ati pus sa-mi fac ordine in viata, dar viata mea s-a stricat definitiv, imi pare rau… nu stiu ce sa fac
-Cum ma ti s-a stricat definitiv? Ai cazut in cap? Ai probleme cu inima?
-Nu. Adica da…
-Ai cazut in cap? incercand sa inveseleasca putin atmosfera, simtea ca ceva nu e in regula cu Dragos
-Nu. Am probleme cu inima sa spun asa, adica… m-a parasit… a plecat cu altu’… i-am vazut cand au plecat cu trenul tinandu-se de mana, domn antrenor!
-Baiete, asa sunt femeile. Stii care e partea buna? Femeile depasesc ca numar barbatii, asa ca…
-Da, nu intelegeti. Dragos se ridica de pe scaun si s-a dus inspre usa, sa iasa.
-Stai pustiule! Povesteste-mi, stii doar, e bine sa te descarci, ce s-a intamplat.

Dragos, ii povesti de la inceput cand s-au intalnit, pana cand s-au despartit, cum s-au despartit. Pe toata perioada in care a povestit, antrenorul n-a spus nimic, ascultand. Dupa ce s-a asigurat ca a terminat a continuat si el.

-Wow. Stii filmele alea de dragoste? Nu mi-am inchipuit ca am sa vad in tine un astfel de scenariu.
-Da. Filme de dragoste, iar eu sunt ala nesimnificativ, se pare. Fata se intoarce la prima sa iubire. Ar fi al 4000-lea film pe care l-am vazut cu acest final.
-Tocmai. Pentru ca e un film, n-o sa se intample in realitate. Probabil din motivul asta si ea a crezut ca o sa fie mai fericita cu derbedeul ala, decat cu tine.
-Da. Eu nu cred. Replica Dragos
-Crede-ma, stiu eu asta! Si nu vreau sa-ti faci sperante, dar ai rabdare, ca se va intoarce la tine, sau cel putin asta simt eu, mergi pe instinctul meu de antrenor si uite de cate ori te-am citit pe tine pana acum.

-Ah si inca ceva, priveste partea buna a paharului! Daca se intoarce, vei stii cu siguranta ca ea e jumatatea ta.
-Daca nu… inghiti in sec Dragos
-Daca nu, stai sa-ti revi si te duci la fata aia din club, nimeni nu-ti poate vindeca ranile provocate de-o fata, decat o alta…
-Dar de unde stiti de ea?
-Eee… tu de ce crezi ca ti-am spus sa stai sa-ti pui in ordinea viata? Stiam ca ai o iubita in orasul de unde ai venit, dar voiam sa vad ce alegi, si personal mi-era indiferent atat timp cat ai fi ales pe cineva.
-Da, Gabriela, ca asa o cheama, a fost ceva, dar nu s-a intamplat nimic.
-Stiu… altfel, nu erai acum aici sa purtam discutia asta, si ti-am spus, acum macar esti impacat cu tine si ai ordine in viata. Daca se intoarce, ramai cu ea toata viata, daca nu, te duci la Gabriela sau cum ai spus tu ca o cheama, petreci o luna si te pune pe picioare. E simplu si clar pot spune!
-Da…

Dragos era mai calm acum, dupa discutia cu antrenorul sau si simtea ca pe undeva acesta are dreptate. Si acum isi punea intrebarea in caz ca Maria se va intoarce, daca va putea s-o accepte din nou…

A trecut o luna. De la Maria nu auzise inca nimic. Sezonul se terminase, a renuntat in mare parte la ideea intoarcerii Mariei. In schimb, se imprietenise din nou cu Gabriela, asa cum i-a spus antrenorul.

In ziua aceea aveau planuri sa plece la munte, unde ii placea atat de mult lui Dragos, si marea la fel de mult ii placea, doar ca nu voia sa strice inca amintirea primei sale calatorii cu Maria acolo.

Inainte sa plece de acasa si sa mearga la Gabriela s-o ia de acasa cu bagajul ei. Ii suna telefonul mobil.

“Apel necunoscut” scria pe display-ul telefonului.

Raspunde

-Buna

Pe Dragos ii se ridica din nou parul pe sirea spinarii, la auzul vocii Mariei.

-Buna. Ce vrei? Am treaba!
-Stai. Nu inchide, te rog. Vreau sa vorbim.
-Ce sa vorbim, mai e ceva de vorbit?
-Da. Nu mi-ai raspuns la nimic.
-Raspuns la nimic? Pai asa se intampla daca nu primesc nimic.
-Adica? Eu ti-am trimis un mail, chiar la 2 zile dupa ce am plecat din Bucuresti. Nu l-ai primit?
-Nu, am sters si am aruncat tot ce tine de tine, esti multumita? Nu pentru ca am vrut eu, ci pentru ca asta mi-ai dictat tu, prin ce mi-ai facut. Si ma rog ce-ai scris in mailul ala? Cat esti de fericita? Hai pa!
-Stai, Dragos, te rog!
-Nu vreau, trebuie sa plec oricum.
-Unde pleci?
-La munte cu Gabriela
-Gabriela? Intreba Maria, dupa care ofteaza.
-Da, credeai ca am sa te astept toata viata?
-Mai stai 10 minute, sa ajung si eu. Tot acolo stai?
-Mda… din punctul meu de vedere poti nici sa nu ajungi

Maria ofta din nou si inchise telefonul.

-Grabeste-te! Striga catre soferul taxiului

Ajunge acolo exact cand Dragos incarca portbagajul taxiului care trebuia sa-l duca la gara.

-Ai ajuns se pare. Voia sa para dur, desi… simtea cum ii se inmuiasera din nou picioarele, iar inima sa bata din nou cu putere.
-Da am ajuns, si ma bucur. Voiam doar sa…
Se aproprie si-l saruta. In acelasi timp ii lasa un biletel in buzunarul de la camasa cu maneca scurta pe care o purta Dragos.
-Da, n-am timp de prostiile tale, ma asteapta Gabriela sa plecam la Brasov.
-Bine, n-am sa te mai retin… La revedere
-Da… la revedere…

Taxiul pleca, iar dupa 30 minute curiozitatea, dar si o forta inexplicabila, o face pe Maria sa-l urmareasca pana la gara.

-A inceput ploaia. ii spuse Gabriela lui Dragos, in taxiu cand se indreptau spre gara.
-Da, si ce ploaie…

Afara, era vijelie, tunete, fulgere, peisaj apocaliptic aproape.

Ajunsi la gara, ia biletele de la casa si observa ca peronul de pe care trebuia sa plece trenul lor, era tot numarul 8, care era si singurul neacoperit.

-Off… cat timp mai e, pana cand pleaca?
-3 minute, raspunse Gabriela.
-Hai alergam prin ploaie?
-Hai!

Din nou se auzea mesajul din difuzoarele garii, doar destinatia era schimbata. Maria, de abia atunci a ajuns la gara, si incepuse sa alerge auzind mesajul de plecare impreuna cu numarul peronului, dupa care urma sa plece trenul. Usile erau deja inchise, ea mergea pe langa tren prin ploaie, incercand sa-l vada cumva pe Dragos, se opreste undeva cam pe la distanta lungimii trenului. Plangea, desi nu se vedea de la picaturile de apa care cadeau pe chipul ei din norii, care stropeau parca din ce in ce mai rau. Fara ca ea sa stie, Dragos era chiar in dreptul ei si o privea pe geam. Maria venise, sa-I spuna chiar ea ce simte pentru el si implicit ce scria in bilet, dar pierduse trenul si deci oportunitatea.

-Ea e? intreba Gabriela
-Da, ea e…
-Pai si o lasi asa?
-Ea cum m-a lasat pe mine?
-La tine macar nu ploua…
-Da, tuna si fulgera in inima mea, cred ca e mai grav.

Inainte sa continue Gabriela se auzea venind controlorul care cerea biletele la control, mai erau cateva secunde pana cand sa porneasca trenul.

-Unde sunt biletele? intreba Gabriela, schimband subiectul.
-In buzunar, stai o secunda

Isi controla toate buzunarele inclusiv cel in care Maria, a introdus biletul sau.

-Poftim biletele! scoate in acelasi timp si biletul de la Maria.
-Ce-I ala?
-Habar n-am, raspunde Dragos.

Il deschid amandoi si incep sa-l citeasca, trenul se puse usor in miscare, iar Maria se aseza pe scaunul ud de la peron. Acum se vedea cum plangea, chiar daca ploaia isi facea in continuare prezenta.

“Dragos, asta e emailul pe care ti l-am dat si nu l-ai primit. Ma rog, de fapt  asta e un bilet pe care ti l-am scris in masina, cand veneam spre tine si care contine ce era mai esential din email.

Inca de cand te-am privit atunci pe peron, mi-am dat seama ca am facut o mare greseala. Credeam ca ceea ce simt pentru Andrei, era adevarat. In schimb mintea mea s-a inselat, dintr-un motiv oarecum necunoscut pentru mine atunci , si pe care nici acum nu l-am aflat. Simteam probabil pentru el ce trebuia sa simt pentru tine, iar atunci cand am plecat de langa tine, nu mai era nimic in inima mea.

Nu astept acum de la tine iertarea, sau impacarea, stiu, te cunosc, probabil pana acum ai reusit sa treci peste mine, ajutat si de amicii tai, care sunt niste oameni buni. Insa, daca totusi a mai ramas o urma de speranta pentru noi, sa n-o lasi sa se stinga complet, te rog…

Probabil ca o sa par, disperata, hoata, sau cum vrei tu sa-mi spui, cand o sa citesti urmatoarele cuvinte , dar te-am iubit, te iubesc, si te voi iubi toata viata…“

-Dragos, ii spuse Gabriela cu lacrimi in ochi.
-N-o lasa…
-Ce spui acolo? intreba incruntat
-N-o lasa in ploaie acolo singura
-Pai si ce vrei sa-i fac?
-Du-te la ea!
-Pai tu?
-Eu sunt bine, mi-am indeplinit obiectivul.
-Obiectivul?
-Da. Te-am facut fericit, dar simteam ca nu sunt eu cea care te poate face pe deplin fericit
-Glumesti, acum, nu?
-Nu! Pleaca!

Dragos se ridica de pe scaun, parca condus de o forta invizibila, acum avea convingerea ca trebuie sa faca ceva. Isi aduce aminte de o intamplare de pe vremea cand inca nu erau iubiti. Maria ii spuse ca a fost pusa de profesoara ei de muzica sa mimeze o situatie. Acea situatie era pierderea unui tren. Atunci Dragos, i-a spus sa-i arate si lui, ca are si el in cap o continuare pentru ea. Nu i-a aratat, dar Dragos a fost pregatit tot acel timp, sa-i arate ce-ar face el, daca ar vedea ca Maria a pierdut trenul in care se afla el.

-A venit momentul. Isi spuse.

Poc! Si s-a auzit zgomot de sticla sparta. Dragos a spart ecranul de sticla, care proteja butonul de frana de urgenta. Aproape imediat trenul s-a oprit, iar usile s-au deschis. Dragos se grabea spre iesire, in timp ce Maria intorsese capul spre tren, pentru ultima data  inainte ca acesta sa se piarda printre picaturile de ploaie. Aproape ca nu-i venea sa creada ca acesta s-a oprit, iar usile lui erau deschise. Dintr-o data il vede pe Dragos cum coboara din tren si incepe sa alerge. Alerga, de parca ar fi fost ultima lui sansa, in timp ce Maria incerca sa se opreasca din plans. 200 de metri, parcursi in stil de alergator de mare viteza de catre Dragos.

Cu cativa metri sa ajunga la ea, se opreste din alergat si merge, respirand greu. Maria ii zambeste si ii sare in brate, il saruta si spune: “Te-ai intors”

-Normal, ca m-am intors. Nu ti-am spus ca tu esti tot pentru mine?
-Stiu, stiu, stiu… mi-ar fi placut sa…
-Sa… nimic… nu trebuie sa zici nimic.
-Te iubesc?
-Bine, asta poti sa zici.

Cei doi, isi vorbeau in ploaie, se sarutau si se tineau in brate, asa cum isi doreau amandoi de peste mai mult de-o luna. Cand se pregateau sa plece de la gara:

-Dar, Gabriela?
-Ooo, la naiba… am uitat
-Ai lasat-o singura?
-Da, ea m-a convins in cele din urma sa ma intorc…

Peste cateva momente

-De ce nu v-ati dus la mare?
-Pentru ca singura data cand am fost la mare, am fost cu tine. Nu voiam sa mai ma duc si cu altcineva, cel putin nu momentat.
-A, da? Hai la mare!
-La… mare?
-Da uite, mai sunt 10 minute. Avem timp sa luam bilete.
-Dar bagajele mele, hainele mele?
-Mai ai nevoie de ele?
-Nu… tu esti tot ce am nevoie.
-Pai vezi?

Peste 30 minute, erau in trenul spre Constanta care a prins viteza. Maria, avea capul cu parul ei ud de la ploaia care nici pana atunci nu se oprise, pe umarul lui Dragos. Dintr-o data, Dragos vedea numai negru, ca si cum trenul intrase intr-un tunel, si un sunet agasant ii deranja urechile, peste cateva clipe, si telefonul sau suna…

Capitolul 7. Sfarsit

In continuare telefonul suna, si suna. Dragos incerca sa deschida ochii sa vada unde e. Observase ca nu era asupra lui. In schimb era pe noptiera de langa pat, pe care mai era si un trandafir rosu. L-a luat si a vazut ca era alarma de la 9 dimineata. Se uita in partea stanga a patului, era goala. Zgomotul agasant care ii deranja urechile mai devreme, era defapt al apei care curgea in baie, usa fiind deschisa.

Apa se oprise, iar din baie se auzea galagie si in acelasi timp o umbra isi facea prezenta in lumina becului alb. Dupa cateva secunde, o silueta feminina isi face prezenta in tocul usii de la camera unde dormise pana atunci Dragos.

-Ce faci iubitule? si isi da drumul la parul care-l tinea in prosop. Acesta era brunet si ondulat.

Era Maria, in carne si oase, langa el, asa cum isi dorea. Iar in afara de carne si oase, mai avea pe unul din degete, un inel… de logodna.

-Ai fost obosit aseara dupa cate s-au intamplat aseara. Nici “Noapte buna” nu mi-ai spus…
-Da? Imi pare rau. Dar te-am visat azi noapte, ma ierti? Ii spuse, dupa ce se aseza pe burta in pat.
-Da? M-ai visat? M-ai visat cumva ca iti fac acum un masaj, si peste cateva secunde o sa ma apropri de urechea ta si o sa-ti soptesc “Te iubesc”, iar dupa aceea o sa te sarut pe spate?
-Aaa… nu chiar, dar daca tu zici… mult mi-as dori ca visul asta spus de tine sa devina realitate…

Peste 10 minute, Dragos intra la randu-i la baie, iar Maria deschide televizorul. La televizor o stire, stirea lor.

“Acum sa ne aducem aminte ce s-a intamplat aseara in sala de sport unde cei de la echipa de baschet Rapid isi disputa meciurile de acasa. “Maria, vrei sa fi sotia mea?”. Aceasta este intrebarea pe care un jucator de la Rapid, i-a pus-o urmatoarei sale sotii, raspunsul este evident, acum nu ramane decat sa le uram Casa de Piatra!”

Sfarsit

Visul unei nopti de vara… (partea a 4-a)

Informatii:

Aceasta este partea patru a textului “Visul unei nopti de vara…“, iar pana la terminarea lui, toate partile vor fi adaugate la momentul terminarii lor de catre mine pe site separat, dupa terminare, textul va fi pus sub forma de document intr-un loc accesibil pe site si disponibil pentru download.

Intre timp, daca nu ai citit a treia parte, te invit sa o citesti aici: Visul unei nopti de vara… (partea 3-a)

(Partea a 4-a) Visul unei nopti de vara…

Capitolul 5. Surpriza

Dragos profitase de rezolvarea problemelor din Bucuresti, s-a inscris la facultatea de Jurnalism, si, era fericit. Din punct de vedere al sanatatii totusi, era bolnav, racise vara ca asa era el. Nu-l afecta asta se gandea ca doar oamenii sanatosi racesc vara, sau cel putin asa era vorba. Acum era acasa la parintii lui care cautau sa-l puna inapoi pe picioare cat mai repede. Nu suportau sa-l stie bolnav, mai ales cand nu-l aveau langa ei.

Acum era de 2 zile acasa, si era singur, suna soneria.

-Raspund eu! Striga Dragos, uitand ca e singur acasa. Se gandea ca e unul din amicii sai, care afland ca a ajuns inapoi in Moreni, vrea sa-l scoata in oras la o bere.

Cand se apropria de usa avea o presimtire ciudata si simtea inima cum incepe sa galopeze, cum mai niciodata n-a facut-o. Cel putin nu atunci cand se pregatea sa deschida o usa.

Deschide usa si, surpriza, era Maria.

-Buna

-Buna, raspunse Dragos cu inima inca la turatie maxima si se gandea desi stia ca e imposibil ca nu cumva simplul fapt ca Maria era pe partea cealalta a usii a facut ca inima sa-i bata asa puternic.

-Dragos, te-am sunat toata dimineata. Ce se intampla cu tine?
-Nimic. Doar o afurisita de raceala care m-a tintuit la pat azi. N-am vrut sa ti-o dau si tie.
-Bine,bine, dar si telefonul e bolnav?
-Pai, nu stiu, a ramas in bucatarie de aseara si nu m-am dus sa-l iau, iar daca nu l-am auzit niciodata sunand, nici nu m-am sinchisit sa vad daca am ceva pe el. Iar acum avand in vedere ca probabil ai luat si tu raceala, ce-ar fi sa ma saruti?
-Nu. Nici nu-ti dai seama cate griji mi-am facut pentru tine si tu te eschivezi cu niste scuze aberante. Iar eu, o afurisita, vin si-ti bat la usa, speriata si furioasa in acelasi timp.
-N-am patit nimic, si tocmai pentru ca sunt racit, am vrut sa te protejez deci merit un sarut!
-Nu,Dragos! am spus deja ca nu. Unde sunt ai tai, ai mancat ceva azi? Si ce-i cu asta sa ma protejezi ? Nici acum nu ai inteles ca eu vreau sa simt tot ce simti tu ? Atunci cand plangi, vreau sa plang si eu, cand esti trist sa fiu si eu trista, dar si cand vei fi fericit, sa fiu si eu fericita. Acelasi lucru se poate spune si despre boli, mi-e indiferent daca imi dai si mie raceala, atat timp cat e de la tine.
-Wow, chiar te-am suparat se pare ca nu ti-am raspuns la telefon. Incercand sa mute directia discutiei spre altceva, revine la raspunsul despre parintii lui.

-Ai mei au gasit fericirea ca un facut exact de cand am plecat eu, si acum se plimba pe deal, prin parc, pe unde gasesc, mai niciodata nu-i gasesc pe acasa, nici cand ii sun de la Bucuresti. Si da, am incercat sa mananc ceva, dar nu prea am reusit…
-O doamne. Te porti ca un copil azi. Sau te-ai lovit la cap? Zambeste.
-Da am cazut in cap din pat cand m-am grabit sa vin la usa. Chicoteste.
-Lasand gluma deoparte, trebuie sa mananci ceva!
-Asta inseamna ca o sa gatesti tu?! Intreaba glumet.
-De ce nu? Crezi ca nu ma pricep?
-Pai,nu te’am auzit niciodata ca ai fi gatit ceva…
-Toate au un inceput…
-Da, vezi sa nu incepi sa dai foc la casa.

Dragos rade, si cand se opreste:

-Maria esti un vulcan. Acum 5 minute erai pe cale sa erupi si acum te-ai calmat. Ce-ar fi sa ma pupi ?
-Ce-ar fi sa-ti pup o palma peste botul ala? Afla ca inca nu m-am calmat in totalitate si ca inca nu prea am chef de glume. Spune ce vrei sa mananci?
-N-avem in  frigider ce vreau eu …
-Dragos, lasa gluma, te lovesc! Spune odata.
-Bine, reao, fa-mi ce stii tu, nu-s pretentios, de altfel nici nu mi-e foame, cum am mai si spus si macar sa nu dai tu foc la casa, deci ce vrei tu!.
-Offf, nu intelegi nimic si tot iti arde de glume. Sunt si in intarziere, trebuie sa ma intalnesc cu fetele pentru un proiect.
-Pai de ce nu mi-ai spus de la inceput. Ai nevoie de ajutor ? Pentru prima data, Dragos a devenit serios.
-Nu. Am nevoie de o vacanta.
-Hai la mare! Din nou e serios si o imbratiseaza. Maria nu schiteaza nimic, dint-o data:
-Ce?! incearca sa scape de imbratisearea lui. Ai innebunit!. Crezi ca am timp? Am atatea chestii pe cap si tie iti arde de mare.
-Hai, Maria! Hai sa fugim, sa evadam cateva zile.
-Tu esti intr-adevar bolnav. Cum naiba sa plecam cand tocmai ti-am spus ca eu am de terminat o groaza de lucruri aici.
-Si tot tu ai spus ca vrei o vacanta, ma rog, prefer sa ma retrag din conversatie inainte sa “erupi” aici in bucatarie.
-Lasa ca mai bine, plec de la tine, ca nu cumva sa “erup”… ORICAND !
-Ciudat pentru ca am impresia ca tocmai ai facut-o!

Doua ore mai tarziu, Dragos primeste un mesaj:

« Imi pare rau ca am vorbit si ca am plecat asa. Sunt intr-o perioada nefavorabila, atata tot, iar cand am aflat ca esti in oras si nu imi raspuneai,parca  innebunisem. Stiu ca tu ai vrut sa ma ajuti…

P.S. fa-ti bagajele, la noapte plecam la mare, am luat deja biletele »

Dragos scrie si el un mesaj « Pe bune ?! Ce ma bucur ca vrei ! N-am fost niciodata la mare ! Sa-mi iau doar slipi ? sau si papucii?aaa… sa nu uit colacul.Vin sa te iau ? Chiar nu m-ai pacalit ;-)

Un minut mai tarziu telefonul suna pe noptiera.Maria.

-Dragos, ia-ti tot ce vrei, n-avem timp pentru detalii si nici ca tu sa nu ma crezi.
-Pai, la cat avem trenul? Intreaba Dragos, realizand ca Maria nu glumeste
-La 4 :30.
-Plecam de la mine atunci. Vin sa te iau intr-o ora.
-Bine, mai am doar sa-mi verific lista si sa fac un dus. Raspunse Maria
-Ok.

Maria era mereu calculata. Nu pleca nicioadata nicaieri fara sa verifice daca a luat tot ce-i necesar.El o iubea pentru asta, ca nu mai trebuia sa stea el mereu sa analizeze. Il fascina ca mereu era concentrata sa nu uite ceva, iar Maria il iubea pe Dragos ca era un dezordonat, nu de altceva, dar era constienta ca nu putea fi perfect, si pe de-o partea era mai linistita cand stia ca acesta era unul din defectele lui si nu altceva mai grav.

Desi, Maria era mereu aranjata si calculata, parul nu i-a stat niciodata asa cum trebuia, era mereu razvratit si rebel. Mereu a avut parul cret, si il iubea petru ca o facea sa semene cu tatal ei, exceptie de la regula aceasta, n-o facea nici acea seara cand cei doi s-au reintalnit sa plece, iar de data aceasta Maria ii acorda lui Dragos sarutul mult dorit, chiar mai multe.

La 4:20 erau in gara, cu bagaje, cu ganduri, cu tot. Maria era asa de fericita. Pe chipul ei bronzat si’n ochi se citea bucuria. Era asemenea unui copil care se bucura de o jucarie primita in dar sau de vreo bomboana data de mama dupa cina.

Era august. Era aproape sfarsitul verii, iar Dragos urma sa inceapa facultatea dupa aceasta… surpriza…

-Uite trenul,Dragos. Iubesc trenurile.Ele ne duc unde vrem sa ajungem.Si mereu ajungem rar acolo unde vrem.
-Da, si eu iubesc trenurile… rar fac accidente. Rade.
-Glumet, din nou se pare. Asa imi arati tu ca ma iubesti, se pare!
-Mda, ti-am spus in mesaj si cu mai multe alte ocazii ca n-am fost la mare, nici nu-ti dai seama ce inseamna acum pentru mine. Este tot ce mi-am dorit, cu tine… la mare. E de vis…
-Bine, nu mai visa si hai ! striga Maria, la deschiderea usilor.

Tot drumul pana in Costinesti, Maria a dormit, iar Dragos a privit cum copacii sau garile se indeparteaza. Avea dreptate Maria. Doar trenurile te fac sa simit emotia unei calatorii intr-un loc in care mergi aproape niciodata.

La 10, au coborat din tren.

-Maria, vom dormi pe plaja ?

Ea incepe sa rada.

-Bineinteles ca nu. Mama are o prietena pe care a sunat-o aseara sa-i spuna ca sosim. Ea locuieste doua strazi mai incolo de gara.Venim la ea in fiecare an.E o doamna cam de varsta a treia ,dar e o femeie minunata si asa ca, o sa stam la ea.

Instalati la doamna Petrescu, femeia de care vorbise Maria, nerabdatori unul mai mult ca celalalt sa simta nisipul fierbinte arzandu-le talpile au plecat la plaja.

In aceeasi seara s-au plimbat linistiti pe faleza, tinandu-se de mana, iar Maria a facut o groaza de poze. Au mancat inghetata, si vata pe bat, au alergat in picioarele goale de-a lungul marii.

Erau fericiti, erau impreuna si asta conta mai mult decat orice. Inainte sa plece spre gazda lor, Maria a luat-o putin inainte, Dragos venind din spatele ei, o apuca de mana si o intoarce cu fata spre el, imediat dupa aceea, o ridica de pe sol si o tinea in brate, invartindu-se cu ea. Apa era calda, neasteptat chiar de calda si ajungea uneori cu valurile pana la genunchii lui, intr-o clipa Dragos isi duse buzele spre urechea ei si ii spuse lin:

-Esti tot ce mi-am dorit, nu vreau nimic altceva in schimbul tau, si… . Luand o mana de dupa gatul lui, Maria, ii pune degetul la gura si ii spune.
-Taci ! Stiam deja asta ! Si da, si eu te iubesc la fel de mult.
-Bine, dar… lasa…
-Ce? Spune-mi! Nu suport sa nu-mi spui, stii asta.
-Bine… Ce-ar fi sa stam sa astept pana la rasaritul soarelui?
-Pai raceala ta? Ai nevoie de odihna.
-Lasa raceala, o insel cu tine. Ii face din ochi.
-Bine, desi nu prea sunt de acord si ce-o sa facem, stam treji?
-Da. Ce mai sunt? 5 ore? Incep amandoi sa rada.

-Putem sa ne sarutam. Ce zici?
-Dar tu chiar esti direct, n-ai treaba!. O sa dorm pe tine, ai sa vezi tu. Ii spune Maria.
-Off. Bine, poate ne ia pe amandoi somnu si ne trezim cand apune soarele si nu atunci cand rasare…
-Punem alarma la telefon.
-Da, culca-te pe mine si taci, am sa stau cu Carul Mare la un schimb de priviri, ce stii tu.

Peste 5 ore, cu cateva momente inainte ca soarele sa se vada, Dragos ridica capul de pe capul inca plin cu vise al Mariei.

-Maria! Trezeste-te! Uite!

Continuare in zilele urmatoare…

Visul unei nopti de vara… (partea a 3-a)

Informatii:

Aceasta este partea a treia a textului “Visul unei nopti de vara…“, iar pana la terminarea lui, toate partile vor fi adaugate la momentul terminarii lor de catre mine pe site separat, dupa terminare, textul va fi pus sub forma de document intr-un loc accesibil pe site si disponibil pentru download.

Intre timp, daca nu ai citit a doua parte, te invit sa o citesti aici: Visul unei nopti de vara… (partea 2-a)

(Partea a 3-a) Visul unei nopti de vara…

Capitolul 4. O noapte

Era luna August, rezultatele Bacalaureatului s-au afisat, iar Dragos a trecut cu brio peste cel mai important examen din viata lui, chiar daca rezultatele obtinute la examen nu au fost mari, nici nu se astepta pana la urma sa fie prea mari. Era realist si stia ce poate, si pe deasupra nici nu s-a omorat cu invatatura in liceu. Totusi, nu mai considera Bacalaureatul ca cel mai important examen din viata lui, ci simplul fapt ca a cucerit inima Mariei, a facut ca realizarea aceasta si toate etapele de dinaintea ei sa reprezinte cel mai important examen pentru el.

Acum, Dragos a convins-o pe Maria sa-i accepte provocarea. Aceasta consta in furisarea Mariei din casa in mijlocul noptii pentru ca cei doi sa mearga intr-un loc cat mai intunecat si sa petreaca restul noptii sub cerul liber. Prevazator si constient de conditiile pe care le vor infrunta, Dragos inainte sa plece de acasa isi baga in rucsac doua lanterne.

Cei doi ajung la intrarea in una din padurile care inconjurau impreuna cu dealurile orasul Moreni.

-Unde mergem? Intreba Maria.
-Ghici!
-Hai spune-mi, mi-e frica de intuneric.
-Poftim o lanterna, si ai incredere in mine. Ah, si apropo roaga-te sa nu dam peste un urs!
-Urs!?
-Am glumit, aici nu sunt ursi… prea multi.
-Nu vin! striga Maria.
-Bine, ramai aici. Dragos face cativa pasi.
-Stai! striga din nou Maria. Stii ca te urasc pentru asta, nu?
-Da. Si eu. Ii saruta mana.

Cei doi ajung la destinatie. Pe cel mai inalt deal din oras, departe de lumina municipiului, precum si de lume. Atmosfera era linistita, vantul adia putin iar greierii isi cantau partitura, asa cum o fac cu fiecare ocazie.

-Tine si lanterna asta, te rog, sa pun patura.

Cei doi se aseza pe patura, unu langa altul, dar cu fata catre stele.

-Ti-am spus de al doilea lucru ca importanta din viata mea?
-Nu. Care e?
-Ciudat, haios, naiv, curios, copilaresc, cum vrei tu sa-i zici, e Carul Mare.
-Carul Mare?
-Mda. Nu stiu de ce, dar de fiecare data cand ma uit in sus, si-l vad, ma linisteste, oricat de rau sunt de suparat, el ma linisteste. E ceva mai mult decat o formatiune de stele, pentru mine.
-Intr-adevar.
-Offf, nu vreau sa plec de langa tine si cand ma gandesc sa maine plec imi vine sa-mi smulg parul din cap.
-Nici eu nu vreau, dar trebuie. Ii raspunse Maria.
-Da, ce o sa fac eu 5 zile din 7, fara tine acolo?
-Nu-ti face griji, sunt doar 100 de kilometrii. O sa fim ca doua stele pereche, desi distanta este imensa intre noi, vom lumina ca si cum am fi una si aceeasi stea.
-Mda, dar nu vreau asta.
-De ce nu?
-Pai… nu stiu…

Peste cateva minute de liniste:

-Dragos, te pot intreba ceva?
-Sigur!
-Ma lasi sa-ti dorm pe piept?
-Deja ti-e somn?
-Nu, dar vreau sa vad cat de repede bate inima ta… vreau sa vad daca ma aude. Daca ii spun ceva, crezi ca ma va auzi ?
-Nu stiu, cred ca te aude, poti sa-mi spui mie si eu ii transmit ei, ca sa fim siguri.
-NU. Vreau sa am certitudinea ca doar ea ma va auzi , ca doar ea va simti ce simt eu.
-Si crezi ca eu nu simt ce simti tu sau ea?
-Nu stiu… stiu doar ca trebuie sa ma auda cumva.

Minute de tacere…

-Dragos, daca ar incepe sa ploua, ce ai face?
-As sta sa ma ploua…imi place cand ploua.
-Si crezi ca ploaia ne iubeste?
-Da, ploaia ne spala de rautate, ploaia ne alinta cu picaturile mari si reci…
-Mie imi vine sa rad cand ma ploua. Ploaia e prea rece, Dragos.
-Oamenii si sufletele lor sunt uneori si mai reci decat ploaia. Raspunse el.
-De unde stii tu atat de multe lucruri despre oameni?
-Am trait printre ei, desi uneori mi s-au parut animale…
-Dragos, eu as vrea sa fiu vant…
-Vant? De ce?
-Pai cum te-as putea face fericit cand iti este prea cald cand esti plecat? Cum as putea sa-ti soptesc? Si vantul vorbeste …e racoros , uneori trist, asa cum sunt si eu uneori, seman mult cu vantul, cand se supara poate face ravagii in urma lui …asta pot sa fac si eu…
-Da?
-Da. Dar pe tine n-as vrea sa te supar niciodata…
-N-ai cum sa ma superi.
-Crezi tu ?
-Da.

Alte minute …

-Maria, tu auzi greierii ?
-Da…ei canta, canta despre noi in seara asta …
-Maria, tie iti plac stelele cu adevarat?
-Da. Acum imi plac si mai mult.Vezi cat stralucesc? Dragos, stralucesc pentru noi. Ne indeamna sa le atingem.

Maria se ridica in picioare.

-Maria, ce faci ?
-Vreau sa ating o stea , si tu trebuie sa-i cauti perechea, sa fie stele pereche.
-Pai si cum vrei sa atingi stelele?
-Vreau sa zbor…
-N-ai aripi…
-Si crezi ca am nevoie de aripi? Chicoteste si tace…
-Maria, vino inapoi aici langa mine.
-Si cu stelele ce fac ?
-Lasa-le in pace.
-De ce? Ca nu le fac niciun rau…
-Stiu, dar ele sunt acolo ca sa nu le atinga nimeni , sunt acolo sa vegheze, vom fi si noi la un moment dat acolo, langa ele.
-Pe cine vegheaza ?
-Pe noi. Hai aici langa mine si lasa-le, hai sa-mi dormi pe piept, sau nu mai vrei?
-Pai ma lasi?
-Intoteauna te voi lasa, chiar mai mult o sa-ti las mana libera sa vorbesti cu inima mea oricand vrei tu.
-Dragos, ma iubesti?
-Da.
-Si eu te iubesc…

O saruta pe cap si peste putin timp, au adormit impreuna…

Continuarea aici

Visul unei nopti de vara… (partea a 2-a)

Informatii:

Aceasta este partea a doua a textului “Visul unei nopti de vara…“, iar pana la terminarea lui, toate partile vor fi adaugate la momentul terminarii lor de catre mine pe site separat, dupa terminare, textul va fi pus sub forma de document intr-un loc accesibil pe site si disponibil pentru download.

Intre timp, daca nu ai citit prima parte, te invit sa o citesti aici: Visul unei nopti de vara… (partea 1)

P.S. Nu uita sa citesti si Cuvant inainte

Partea a 2-a (Visul unei nopti de vara…)

Capitolul 3. Biletul.

Era sambata seara. Dragos era in fata calculatorului cu un pahar de Cola si la un moment dat, apare pe monitor o fereastra de Messenger.

BUZZ!!!

Marius: Ce dracu faci, ma?
Dragos: O frec aiurea, tu?
Marius: Iar o freci ma?
Dragos: haha, ce gluma buna. N-ai altceva de facut?
Marius: Hai pe afara, sa bem ceva, vine si Dan.
Dragos: Cand zici “sa bem ceva” te referi la bauturi alcoolice?
Marius: Da ma.
Dragos: Atat! Hai ca vin. Unde si cand?
Marius: La 23:30, in fata la Posta. Sa te imbraci elegant.
Dragos: Da, normal, chiar azi s-a uscat tricoul meu roz cu “Gigolo Italiano 800$”. Glumeste Dragos.
Marius: Glumet, ca intodeauna.

Marius, se cunostea de mult timp cu Dragos si au devenit buni prieteni. Cei doi erau doua firi aproape total opuse, fiecare avand scopuri diferite in viata, in ciuda diferentelor, se simteau bine si se distrau cand erau impreuna, de cele mai multe ori.

In seara aceea, cei doi se intalnesc la locul si ora stabilita. In schimb, Dan il suna pe Marius si ii spune ca nu mai poate ajunge si sa o lasam pe alta data.

-Ba! Am vrut sa-ti facem o surpriza. Spuse Marius.

-Surpriza? Ce surpriza?

-Pai. Stiu ca tie nu prea iti place sa mergi prin cluburi si ma gandeam ca daca il vezi si pe Dan, si-ti mai dam si ceva de baut, poate prinzi curaj.

-Pfff… D-aia mi-ai spus sa ma imbrac “elegant”?

-Nu stiu ce sa zic. Raspunse Dragos. Nu prea am chef, dar daca imi faci cinste, cine stie.
-Stiam eu ca o sa vrei asa!.

O ora mai tarziu si cateva sticle de alcool consumate, cei doi ajung in club. Dragos nu i-a spus despre fata pe care tocmai o intalnise pana atunci in seara aia, chiar daca de obicei vorbeau despre fetele pe care le mai intalnea fiecare.

Desi, n-ar fi trebuit. Dragos era indiferent fata de actiunea din club, mai mult ganditor, incercand sa elimine sunetul bassului care oricum se simtea pana in plamani, statea aproape nemiscat. Observand astea Marius il intreba:

-Ba, ce-i cu tine? Stai ca o scandura.

-Ce scandura, ma. Nu vezi ca dau din picior? (mai mult un tic nervos)

-Nu pe bune, ce-i?

-Nu ti-am spus pana acum. Vad o fata, care… nu stiu cum sa-ti zic, e ceva nemaipomenit cand sunt in jurul ei.

-Ba ma lasi. Hai ca-ti trece, uite cate fete sunt aici!.

-Mda, niciuna nu e ea din cate observ.

-Pff… esti dus cu pluta.

-Cat de nebunesc o fi, ma gandesc sa fac ceva prin care sa ii spun ce simt.

-(Marius incepe sa rada) Amice, ori ai baut prea mult, ori esti prost. De cat timp o cunosti?

-De… 2 saptamani, cred.

-Crezi? Tu o cunosti de 2 saptamani si vrei sa-i scrii o afurisita de scrisoare de dragoste, sau mai stiu eu ce…?

-Nu stiu daca o scrisoare de dragoste, dar da… vreau sa-i scriu ceva, am doar nevoie de un motiv intemeiat pentru care sa fac asta, stii cum sunt eu…

-Da, stiu. Esti nebun si prost. Ma duc sa dansez jos, sa vad ce iese. Bafta la stat ca o scandura aici!

Orele trec, iar Dragos in afara de mersul pana la toaleta de cateva ori, n-a facut nimic, desi in stanga si-n dreapta lui se aflau numai fete, el statea si se gandea, analiza. In club atmosfera era electrizanta si nimic nu sugera ce se va intampla in urmatoarele minute.

Pe la 3, cei doi se reintalnesc.

-Plecam? Intreba Dragos.

Inainte sa poata raspunde Marius, de pe ringul de dans incepe haosul. O masa aruncata in mijlocul ringului, a fost foarte aproape sa raneasca grav pe cineva. Imediat muzica se opreste, iar agentii de paza incep sa strige: “Iesiti afara, daca nu dam cu spray!”. Toata lumea iese din club, in cele din urma, iar cei doi au decis sa mai ramana cateva minute la intrarea clubului de afara.

A venit si un echipaj de politie, intr-un Logan, modelul de pe atunci al politiei. Din el au iesit 2 agenti si i-au luat la intrebari pe scandalagii. La un moment dat unu din cei 2 agenti, ii roaga sa se prezinte si sa le acorde actele de identitate. Unu se scuza si spune ca actul sau de identitate este in masina, la fel ca si permisul, masina lui fiind in parcarea clubului la cativa metri. Acesta se duce neinsotit la masina, si dintr-o data ca intr-un film de la Hollywood se aud focuri de arma, imediat a reinceput panica si tipetele disperate a unor fete. Primul foc, inainte ca agentii sa apuce sa reactioneze, loveste o fata in picior care cade la pamant, plangand. Fata era la cativa metri de Dragos care aproape imediat se lasa la pamant si incepe sa strige ca cineva sa sune dupa Salvare. Cel cu arma intra in masina si demareaza in tromba, la fel si agentii de politie dupa cateva secunde, iar la cateva minute inca 3 masini de politie trec in viteza maxima prin dreptul clubului cu sirenele pornite.

Dragos, actionand mai mult dupa ce-a vazut in filme, se duce langa fata si ii spune lui Marius sa tina apasat pe rana, si sa opreasca hemoragia. Intre timp, fata era foarte speriata si intreba disperata:

-O sa mor, o sa mor?

-Nu, stai linistita, o sa fii bine.

-A sunat cineva la Salvare?! a strigat Dragos.

-Vezi, o sa vina acum, stai linistita. ii spuse, aranjandu-i cu mana parul dupa ureche.

Peste 2 minute a ajuns si Salvarea la intrarea in club si o preia pe fata care s-a mai linistit, dar nu inainte ca aceasta sa le multumeasca baietilor ca a stat cu ea si ca s-au implicat.

Cei 2, incep sa mearga agale de la experienta pe care tocmai au avut si la un moment dat, Dragos ii spune amicului sau:

-Acum am un motiv

-Pentru ce?

-Sa-I spun ce simt!

-Da. Care?

-Viata e prea scurta sa o tot analizam, daca e bine sau rau, si daca ar fi un lucru de care doresc sa ma bucur cat mai mult timp in viata, ar fi iubirea persoanei pe care eu o iubesc cel mai mult.

-Mda, bine. Acum hai sa ma spal pe maini de sange, inainte sa ma opreasca si pe mine Politia.

—

In dimineata urmatoare, Dragos se trezeste pe la 11 si da drumul la televizor pe un post de stiri national. Ca un facut prima stire a fost cea din club de aseara. Dupa o urmarire ca-n filme si cu alte focuri de arme trase, cel care a tras aseara, ranind-o pe fata a fost prins. Mai tarziu, in acelasi reportaj i-a fost luat un interviu si celor de la spitalul unde a fost dusa pentru tratament, precum si fetei. Cand a auzit ca fata e bine, Dragos, s-a simtit mult mai usurat.

“Cei doi baieti, dupa cum mi-a spus fata, ar trebui felicitati pentru curajul dovedit, practic i-a salvat viata. Domnisoara, avea sectionata artera femurala si avea o hemoragie puternica, iar calmul dat de baiatul care a vorbit cu ea, precum si presiunea pusa pe rana a celuilalt, a facut posibila salvarea vietii acesteia.”, a declarat medicul care a operat-o.

Mai tarziu, Dragos incepe sa scrie ce avea in gand pentru Maria. Incepe prin titlu, “Astea-s cuvinte, ca doar la ele ma pricep…” si dupa aproape o ora termina biletul, care capatase aproape aspect de scrisoare si-l impatureste. In seara aceea trebuia sa se intalneasca cu Maria.

Se facuse 8:30 seara, iar cei doi trebuiau sa se vada intr-o jumate de ora. Dragos, de abia iesise din baie, dupa ce facuse un dus fierbinte si se simtea ca nou aproape, desi avea inca de pe acum o stare de neliniste cauzata de incertitudinea fata de reactia ei la citirea biletului. Isi facea curaj singur si se schimba in hainele aranjate deja pentru ocazia respectiva, inainte sa plece, si-a mai verificat inca o data buzunarul unde trebuia sa fie biletul. Era acolo.

Cand se ducea sa o ia de acasa se gandea iar daca sa o stranga in brate sau sa o sarute, simtea ca incepea sa se incalzeasca si ca mainile sa ii transpire putin. Ajuns la ea, ii zambi doar si ii spuse “Buna”, la fel ca si ea de fapt. Cei doi merg in aceeasi zona unde au fost si data trecuta. Acum, in schimb cerul era senin si deja Steaua Polara se vedea. Era mai cald, dar din cand o adiere a vantului racorea complet atmosfera, precum si pe Dragos.

-Vezi steaua aia? o intreba Dragos.

-Se numeste Steaua Polara si se vede pe tot parcursul anului, e cea mai stralucitoare stea a Carului Mic, dar si a Emisferei Nordice, iar ea mereu arata nordul, oriunde ai fi.

(Maria zambeste, si continua sa se uite inspre ea)

-Chestia cea mai interesanta e ca…

-Ca?

-Nu e doar o stea, sunt doua*, d-aia pare ca straluceste asa puternic. Polaris A si Polaris Ab, una fara alta, n-ar mai fi asa de frumoase si deci, mai stralucitoare.

-Uite, am sa-ti dau ceva. Continua Dragos si ii scoate sa-i dea biletul.

Cand Maria il deschide, Dragos simtea ca i se usuca gura, iar mainile care le tinea deschise sa i le racoreasca vantul, ii transpirau si mai rau. Era nelinistit, si se uita la punctul de pe cer, despre care tocmai vorbise, dar si la Maria, incercand sa patrunda in mintea ei sau macar sa fure o reactie de pe fata ei. In zadar totusi, ea n-a miscat niciun pic, parca nici nu respira. Intr-un final termina de citit si lasa biletul intr-o parte.

-Nu stiu ce sa zic, m-ai lasat fara cuvinte. Incepe Maria, in acelasi timp il apuca de mana.

-Nu trebuie sa spui nimic, doar simplu fapt ca m-ai luat acum de mana si ca te uiti in ochii mei, ma fac sa ma simt cat 3,794 de cuvinte.

-3,794? Rade.

-Da, fiecare dintre ele imi picura foc in inima mea si in sufletul meu.

Ii ia mana si i-o saruta Mariei, iar aceasta il apuca de tricou si ii trage fata spre ea, sarutandu-i buzele.

Dragos, simtea in acel moment ce n-a simtit in intreaga sa viata. Inima ii pulsa ca un motor la turatie maxim, gata sa explodeze in orice moment, iar stomacul lui era de parca nu mai mancase de 2 saptamani. Se simtea slabit si vulnerabil in bratele ei, dar stia ca intr-un sens bun. Pentru el, asta era dragoste adevarata.

Seara magica era aproape de final, plecau spre casa, prin acelasi loc pe unde au venit, si prin acelasi loc unde data trecuta cand au fost si au plecat erau caini care ii latrau. Lucru care nici acum nu prea s-a schimbat, doar ei s-au schimbat, iar acum se tineau de mana, nu doar ea il tinea de brat, cum a fost data trecuta, cainii desi mai multi la numar, se uitau la ei si nu faceau nimic, doar stateau aproape nemiscati cand cei doi treceau printre ei, fara vreo emotie.

Dupa ce a adus-o inapoi acasa si-si lua la revedere de la ea, Dragos il suna pe Marius sa-i povesteasca.

-Ti-ai luat teapa, asa-i? Raspunse direct Marius, dupa ce vazuze numele apelantului

-Cine, tu? Da! Eu, in schimb…

-Tu, ce?

-Eu, am mai simtit magie si cand eram cu alte fete, dar ce am simtit in seara asta, n-am mai simtit si probabil n-o sa mai simt in viata mea.

-Ti-a dat papucii, sa inteleg.

-Ba tu esti tembel? Eu vorbesc aici de dragoste si ca probabil am gasit persoana potrivita pentru mine si tie iti arde de glume?

-Da, da, da… bine. Hai ca trebuie sa inchid. Pa!

(conversatie normala intre cei doi, iar pe Dragos, nu l-a suparat, de fapt niciun lucru existent nu putea sa-l intristeze dupa seara pe care tocmai a avut-o)

Continuare aici

Visul unei nopti de vara…

Cuvant inainte

Aceasta poveste sau scriere, cum vrei sa-i spui, daca intr-adevar va mai fi citita de altcineva in afara de mine, are nevoie de cateva cuvinte inainte.
Practic ea este traita de mine, sau a fost traita la momentul scrierii. Drept urmare ea inca nu are un final, dar daca intr-adevar ar avea un final, as vrea sa fie peste 75 de ani, si mai ales as vrea sa fie cum mi-l imaginez eu acum.

Si cum spuneam mai sus, daca intr-adevar va mai fi citita de cineva, in special de persoanele implicate vreau ca acestea sa nu se supere ci mai degraba sa se bucure ca prin ele, eu am gasit inspiratia de a scrie acest… vis.

Totodata, vreau ca viitorii cititori sa-mi ierte greselile gramaticale, ortografice sau de exprimare. Sunt om, si nu le pot face pe toate, dar in acelasi timp sunt deschis in privinta comentariilor negative dar consctructive, precum si a celor pozitive, bineinteles!

Capitolul 1. Prolog

Prin anul 2009, cand Incalzirea Globala isi facea cat de cat simtita prezenta, furtunile erau mai violente, iar caldura era parca mai insuportabila ca niciodata, locuitorii unui oras din judetul Dambovita isi continuau existenta asa cum puteau.

Odata cu Criza Mondiala Economica, in special, numarul somerilor a crescut simtitor, iar orasul fiind deja afectat de o rata a somajului mare, problema a devenit si mai serioasa, si cu asta multi oameni au ramas fara un serviciu stabil.

Pamanturile erau uscate si nemuncite de ani buni, dar totusi dealurile verzi care inconjurau ca un zid orasul, faceau ca semnele Incalzirii Globale, aceasta mult vehiculata “boala” a Terrei, sa para inofensiva. Aici, rar vin ploi care sa faca stricaciuni, ca si cum pana si vremea ar fi uitat acest oras.

Da, Moreniul e un oras linistit. Cu exceptia catorva incaierari prin barurile sau prin discotecile locale, ai putea spune ca acest oras este cel mai linistit, atat de linistit incat pare mort. Rar se mai aude cate o sirena de politie sau salvare, iar pompierii cu exceptia focurilor de artificii si a meciurilor de fotbal pe care le sustinea echipa locala, erau intr-o vacanta de vara, indiferent daca erau in timpul turei sau nu.

Cu toate astea, locuitorii, beneficiaza totusi de avantajele lumii moderne. Fiind prea mic, mijloace de transport in comun sunt inexistente.

Aici toata lumea cunoaste pe toate lumea, macar din vedere daca nu personal.

Daca ar fi sa comparam, am putea lua in vedere Urziceniul, oras la fel de mic si de putin dezvoltat, dar mult mai cunoscut, acum cand echipa locala a castigat Campionatul Romaniei la fotbal, miraculos.

Capitolul 2. Intalnirea

Dragos era un baiat normal. Avea o inaltime medie, par saten si ochi caprui, avea gropite in obraji, lucru care-l facea sa roseasca atunci cand cineva ii spunea acest lucru, dintr-un motiv nestiut nici macar de el. Nu avea calitati speciale si stia asta, isi dorea poate sa aibe cateva kilograme in plus. Totusi era constient ca era un tip de treaba, la locul lui, desi nu prea avea multi prieteni in schimb avea cateva principii: “Respecta-ma si te voi respecta”, precum si “Iubeste-ma si te voi iubi”, aceste doua lucruri si le spunea intodeauna. Cei drept personalitatea lui era putin mai introvertita, si greu se deschidea persoanelor straine, iar de cele mai multe ori se temea sa faca o actiune fara sa o analizeze pe toate partile. Se credea un visator, chiar romantic, desi multe lucruri din viata lui pareau sa-i contrazica aceste idei.

***

Acum, el era intr-o perioada critica pentru viitorul sau, cu numai cateva saptamani inainte de cel mai important examen din viata lui: Bacalaureatul. Nu-i era frica de acesta, il considera ca o provocare, iar starea de neliniste pe care o avea cand se gandea la el, o considera ca pe una constructiva si o folosea in acest scop. Nimeni nu avea sa stie ca una din zilele acelea, inainte de examen, va avea un impact semnificativ asupra viitorului sau, si mai ales, nu din punct de vedere academic.

***

Era una din cele mai calde zile din luna Mai, “record” spuneau cei de la meteo, iar Dragos, cand s-a intors de afara, era transpirat de la temperatura infernala, dar si de la cateva meciuri de baschet jucate in ziua respectiva cu amicii. El a primit un apel de la tatal sau ca el nu poate ajunge acasa la timp, iar cainele lor, un husky frumos cu ochi albastrii pe numele de Rocky, trebuie plimbat si hranit. Le facea placere amandurora sa iasa cu el, si au cazut in de acord sa-l plimbe pe rand, cate-o zi fiecare. Si numai-de-cum, dupa primirea apelului, Dragos, s-a grabit sa ajunga acasa sa se spele de transpiratia care pana atunci incepuse sa curga siroaie de pe fruntea lui.

20 de minute mai tarziu, era racorit, curat si gata sa iasa. Dupa ce se joaca putin cu Rocky, ii pune lesa si ies amandoi pe poarta. Se gandea daca sa mearga prin caldura pana in parc sau sa ramana prin apropriere. In cele din urma se hotareste sa mearga in parc si a ales bine, de n-ar fi facut asta, viata lui ar fi fost alta…

Cei doi se intorceau, cainele mergea in dreptul lui ca un amic de nadejde, asa cum si era de fapt, si nu se grabea sa ajunga acasa la adapost si la racoare, desi uneori facea lucrul acesta. Dintr-o data Dragos vede o fata familiara, era Daniela, una din putinele colege din clasa lui si inca doua fete: Ioana si Maria.“Procedeul” de a face cunostinta nu a parut necesar si nici el nu a simtit nevoia sa se prezinte, nu le cunostea pe niciuna dintre ele personal, in schimb le-a vazut uneori cand se duceau la scoala. Totusi in ziua aia a fost ceva diferit, Dragos a simtit ceva. Se uita la Maria, a observat ca zambea, n-ar fi fost prima data cand o fata ii zambea, ce-i drept. Se mai uita inca o data la ea, la fel zambea, devenise putin bulversat si regreta ca nu au facut cunostinta, cand a venit timpul sa plece, se mai uita pentru ultima oara la ea ca si cum ar fi fost ultima ocazie si isi lua la revedere de la ele.

***

Pe ea o chema Maria, iar pe Dragos l-a fermecat din prima cand a vazut-o. Nu era prea inalta, dar potrivita pentru el, un corp subtire si frumos, cu parul brunet care atunci cand a vazut-o ii stralucea la atingerea razelor solare, avea ochii caprui, si cu o culoare a pielii putin mai inchisa decat a lui, era frumoasa, dar aceste lucruri nu prea au contribuit, pe el in schimb, l-a cucerit zambetul ei si… magia momentului respectiv. Inca de la inceput a simtit ceva. Imediat dupa ce s-a despartit de fete, lui Dragos, a inceput sa ii treaca prin cap cateva solutii pentru a face cunostinta cu ea. S-ar fi intors chiar atunci, daca ar fi avut mai mult curaj, iar mai tarziu cand le-a vazut din nou in aceeasi zona, de data asta intorcandu-se inspre casele lor, el era in spatele lor si dorinta de a interactiona cu ea devenise din ce in ce mai mare, dar n-a facut-o nici atunci.

A ajuns pana la cativa metri in spatele lor, avand grija sa nu fie observat de niciuna dintre ele si se gandea mai mult ca niciodata: “da sau nu”, “da sau nu”. A ales nu, asa cum de multe ori facea si pierdea, nu a vrut sa para prea direct, isi spunea. Totusi modalitati de a vorbi cu ea, isi faceau simtite prezenta in continuare in mintea lui..

***

Pana la urma, decide sa lase cateva zile sa treaca, iar dupa aceea sa incerce sa vorbeasca prin colega lui, si prietena ei implicit. Nu a avut curaj, in schimb, a gandit altceva. Sa intre pe profilul de Hi5 a colegei sale si sa o caute la prietenii ei. Habar ne-avand cum o cheama, ce sa mai zicem de numele de pe respectivul site, inceape sa caute prin cei 900 de prieteni ai colegei de clasa. Intra pe cateva profile, fara succes. In cele din urma si cu ajutorul imaginii din mintea sa, reuseste sa o gaseasca, dar aceasta avea profilul limitat doar pentru prieteni. A stat si s-a gandit, a dat inainte, inapoi… nu i-a dat invitatie. Trece ziua.

Ziua urmatoare, decis inca de la scoala, dupa ce a vorbit cu un bun prieten din clasa, si-a spus: Azi, jur ca ii trimit invitatia!. Zis si facut, ajunge acasa, din nou ezita, dar pana seara reuseste. Motivul pentru care ezita mereu, e acelasi pentru care si pierde mereu si nici el nu-l stia atat de bine, desi era constient ca daca va continua sa fie in modul asta va pierde mai mult decat a facut-o pana acum. La ora 11 seara, apasa in sfarsit butonul pe scria “Adauga ca prieten”, si cu o stare de neliniste se pregateste sa inchida calculatorul.

Ziua urmatoare are loc prima conversatie intre ei, virtuala ce-i drept:

-Hey. A fost primul mesaj trimis de el.
-Hey, tu ce?
-Nimic, am salutat doar… asa e politicos.
-Ah. Salut!

Au trecut cateva zile in care nu s-a intamplat nimic intre ei.

Intr-o zi cei doi veneau de la scoala singuri. Dragos imediat cum a vazut-o a inceput sa se intrebe in gand, ce sa faca, daca sa faca, incepuse sa intre in criza de timp cum se apropria de ea. Momentul venise. Ea nu uita inspre el, decat in ultima clipa, iar atunci cand o facuse, Dragos zambi doar. Ea trece fara sa schiteze nimic, iar el continua sa zambeasca la fel cum facea dupa ce se ametea de la bautura alcoolica favorita.

Mai tarziu ajunge acasa, porneste calculatorul si merge sa manance in bucatarie. Cand s-a intoars de la masa, “Maria ti-a trimis un mesaj pe Hi5”, scria undeva pe ecran. Cu sufletul la gura, deschide mailul si citeste mesajul: “Mi s-a parut mie, sau mi-ai zambit azi?”, el ii raspunde “Da, am zambit altceva nu stiam ce sa fac”. In cele din urma, in aceeasi zi, fac schimb de ID-uri de Messenger si continua sa vorbeasca, de fiecare data cand au ocazia, pana cand reusesc sa se intalneasca, intr-o zi de vineri, cu 3 saptamani inainte de Bacalaureatul lui Dragos.

Prima lor intalnire, daca ar fi sa-i spunem asa, in care au si conversat, a fost atunci, in vinerea aceea. Vocea ei, desi ea o considera groasa si neatractiva, el o considera superba fara vreun motiv anume, iar cand a vazut-o iesind din casa si zambindu-i ii simtea cum pulsa inima, asa cum de mult timp n-a mai facut-o. Atunci nimic nu era clar intre ei, dar el nu putea sa se opreasca si sa devina nepasator fata de ea.

Pana la urma peste inca o saptamana se intalnesc din nou, si stau mai mult de data asta impreuna. Ea il duce pe Dragos intr-un loc mai retras, iar Dragos nu-i venea sa creada cat de frumos si linistit era acolo, desi trecuse de zeci de ori pe acolo. Locul se afla intr-o zona unde inainte de revolutie era o fabrica de armament dar si de masini de razboi, care si in acele zile mai functiona dar la capacitate redusa. Era liniste, iar ei erau singuri. Ea, era cam tacuta, iar pe Dragos l-a facut sa se gandeasca daca i-a facut cumva vreun deserviciu invitand-o afara. A fost prudent de data asta.

Cand au vrut sa plece, se facuse deja intuneric si se adunasera multi caini vagabonzi. Ea i se facu frica si nu voia sa treaca pe acolo, si-l apuca pe Dragos de brat. In acelasi timp lui Dragos ii se risipi toate grijile pe care si le facuse in privinta ei si a intalnirii lor pana atunci, iar inima incepuse din nou sa se simta in piept lui. Atunci cand ea i-a dat drumul, regreta ca nu a fost toata zona impanzita de caini, sau ca macar nu poate sa o ia el de mana, si se simtea putin dezamagit de acest lucru.

Cand au fost sa se desparta in seara aia, Dragos nu stia ce sa faca mai exact, si il lua din nou pe “Nu” in brate, desi intuitia si inima ii spunea s-o sarute pe obraz sau macar sa o stranga o data in brate, lucru pe care l-ar fi facut, doar daca ar fi avut alta mentalitate, mai mult curaj, doar daca ar fi fost mai sigur pe sentimentele ei, daca ea simtea la fel ca el si ar fi stiut si el acest lucru, ar fi fost un avantaj. Dar el in schimb, a analizat asa cum ii place de multe ori sa faca, si probabil a pierdut. Dar in cele din urma, poate daca n-ar fi facut tot ce-a facut in zilele acelea, toata povestea care va urma, nu ar mai fi existat… Totusi el simtea ca a cam dezamagit-o, asa ca, Dragos a simtit nevoia sa faca ceva prin care sa-i spuna ce simte pentru ea, nu stia clar inca, dar avea cateva idei.

Continuarea in zilele urmatoare…